România extrage gaz natural, are capacități industriale și tradiție în industria chimică, dar importă anual îngrășăminte de peste 1 miliard de euro, mare parte din ele din Federația Rusă. O ironie amară: suntem șantajabili și dependenți tocmai în sectorul unde am fi putut fi suverani.
Fabrica de îngrășăminte Azomureș funcționează cu intermitențe, alte combinate au fost închise sau privatizate și apoi falimentate, iar gazul românesc nu mai hrănește agricultura românească, ci profiturile companiilor străine. În loc să folosim propriile resurse pentru a produce local, plătim prețuri umflate și importăm fertilizanți care ajung să ne saboteze fermierii.
Cei care ne-au condus au preferat să închidă uzine și să liberalizeze haotic piața gazelor, doar ca să servească interesele corporațiilor și ale intermediarilor. România putea fi exportator de îngrășăminte, dar a fost transformată într-un client obedient, dependent de importuri și de deciziile altora.
În loc să ne asigurăm autonomia alimentară și energetică, guvernele „pro-europene” au ales calea subordonării. Dependența de Rusia nu se vede doar în discursurile ipocrite ale politicienilor, ci în fiecare kilogram de îngrășăminte importate cu preț de lux, plătit din buzunarele românilor.
