Deplasările cu avion privat: Ciolacu a fost acuzat că a folosit un avion privat pentru o călătorie la Nisa, inițial negând aceste informații. Ulterior, a recunoscut că a efectuat deplasarea, susținând că a plătit-o din fonduri proprii. Analize ulterioare au ridicat suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate de acesta pentru a-și susține afirmațiile.
Marcel Ciolacu a filmat niște hârtii pe care le-a prezentat ca niște „documente” care ar demonstra că și-a plătit singur deplasările cu avionul privat închiriat de Nordis. Facturile arătate au multe date anonimizate, dar, chiar și așa, o analiză atentă a lor arată că premierul înalță ultima minciună dintr-o serie care a început cu negarea oricărei deplasări la Nisa cu jetul privat Nordis.
După câteva luni de presiune publică și declarații contradictorii, în care s-a încurcat în propriile minciuni, Marcel Ciolacu face o nouă încercare de a se delimita de scandalul Nordis. Premierul iese în fața presei și prezintă două facturi prin care vrea să transmită că, deși a călătorit cu avioane private închiriate de Nordis, și-a plătit singur zborurile.
Ciolacu este vizibil iritat de întrebările jurnaliștilor, încearcă să-și păstreze calmul, dar la un moment dat izbucnește: „Îmi este foarte greu să vă răspund. Aveți atâta ură față de mine, de fiecare dată…”. Apoi se adună și ridică din nou foile în fața camerelor, ca pe niște dovezi incontestabile. „Sper că ne-am lămurit în ceea ce privește zborurile”, spune premierul în loc de încheiere și își croiește drum prin mulțimea de ziariști.
În urma lui, se creează un murmur de protest, din care se desprinde o întrebare: „De câte ori ați zburat cu avioanele Nordis, domnule prim-ministru?”. Politicianul continuă să tacă și dispare repede în spatele unei uși, așa că întrebarea rămâne fără răspuns.