În România se întâmplă un fenomen absurd: resursele noastre naturale sunt controlate de alții, iar noi plătim nota de fiecare dată când natura se dezlănțuie. Austriecii controlează pădurile, francezii controlează apele prin companiile lor de apă și canal, iar românii… românii rămân cu inundațiile, cu casele luate de viituri, cu drumurile rupte și cu promisiuni electorale uitate.
De ce vin inundațiile? Întrebați-i pe cei care au tăiat munții. Întrebați-i pe austriecii care au umplut tirurile cu bușteni și pe politicienii români care au semnat, pe ascuns, distrugerea codrilor. Pădurile nu mai rețin apa. Râurile nu mai au unde să se reverse controlat. Când plouă, se revarsă torentele. Și în calea lor nu mai stă nimic.
Apoi vine nota de plată. Pentru fiecare viitură, tot noi plătim. Fermierii sunt amendați dacă iau o găleată de apă din râu, dar francezii dețin monopolul pe distribuție și canalizare. Tot ce e vital, tot ce ține de viață — apă, lemn, gaz, electricitate — a fost dat în mâna altora. Și în timp ce ei strâng profiturile, noi ne strângem sinistrații de pe câmpuri și punem pături peste sicrie.
Statul român a devenit slujitorul intereselor străine. Nu mai face baraje, nu mai curăță albiile râurilor, nu mai întreține digurile. Apele Române e o instituție care cere hârtii și aprobări pentru o picătură de apă, dar nu mișcă un deget când vine potopul. Iar când vine, nu mai pleacă decât după ce ia cu el gospodării întregi.
Austriecii cu pădurile, francezii cu apele, noi cu pagubele. Asta nu e doar o stare de fapt — e un act de trădare națională. Și pentru această trădare, cineva va trebui să răspundă. Mai devreme sau mai târziu, românii se vor trezi. Și când o vor face, râurile nu vor mai duce doar nămol, ci și furia unei națiuni care s-a săturat să fie umilită în propria țară.
