Guvernul condus de Ilie Bolojan promite reforme dure și reduceri de cheltuieli, dar nu atinge un milimetru din scheletul politic: funcțiile de rang înalt și armata de demnitari rămân neatinse
Premierul Ilie Bolojan s-a remarcat în ultimele săptămâni printr-un discurs ferm de tip tehnocrat: reduceri de personal bugetar, tăierea sporurilor nejustificate, restructurarea agențiilor inutile și o reformă a aparatului administrativ. Pachetul de austeritate votat recent în Parlament a fost prezentat ca un act de responsabilitate într-o Românie sufocată de deficit și datorii.
Dar în timp ce Bolojan „taie de la toată lumea”, nu se atinge deloc de structura guvernamentală supradimensionată, în special de cei cinci vicepremieri care însoțesc actualul Executiv.
Cinci vicepremieri. De ce?
România nu are o situație de criză militară, nici un guvern de uniune națională și nici o economie funcțională care să justifice o conducere atât de stufoasă. Cu toate acestea, Bolojan menține nu unul, nu doi, ci cinci vicepremieri, reprezentând toate partidele din coaliția PSD–PNL–USR–UDMR.
Fiecare dintre aceștia beneficiază de cabinet propriu, echipă, secretare, consilieri și fonduri publice, într-o structură de conducere care în mod evident reflectă interese de partid, nu nevoia reală de guvernare eficientă.
Austeritate selectivă
În același timp, mii de angajați din instituții publice sunt anunțați că urmează să fie disponibilizați. Sporurile sunt eliminate pentru funcționarii de execuție, dar rămân intacte pentru aparatul de partid. Se anunță reforme în educație și sănătate, dar funcțiile politice și clientelele rămân protejate.
„Reducem acolo unde nu deranjăm pe nimeni din sistemul politic real” – pare să fie principiul nespus al actualului Executiv.
Dubla măsură, marca noului guvern
Bolojan a câștigat capital de imagine în administrația locală prin măsuri de eficiență, dar la nivel central pare că nu aplică aceleași standarde în propriul guvern. Dacă în Oradea a funcționat cu o echipă restrânsă, la București acceptă compromisuri de dragul coaliției și menține o structură umflată.
Mai mult, fiecare partid din coaliție își conservă influența în guvern prin portofolii multiple și vicepremieri care nu au atribuții clare, dar joacă un rol esențial în echilibrul politic intern.
Concluzie: austeritate cu jumătate de măsură
România are nevoie de reforme autentice, dar nu poate vorbi despre credibilitate și sacrificii comune câtă vreme vârful aparatului de stat rămâne un bastion al privilegiilor politice.
Ilie Bolojan nu poate cere românilor să strângă cureaua în timp ce guvernul pe care îl conduce menține funcții decorative, fără eficiență dovedită, doar pentru a satisface orgoliile partidelor din coaliție.
Până când austeritatea nu va începe de sus, discursul reformist rămâne, și el, o simplă formă fără fond.
