Politică

AUR: Ne-a depășit și Bulgaria la interes național! Diplomația română, în genunchi în fața puterilor străine

Guvernul de la Sofia a reușit să impună Macedoniei de Nord să recunoască oficial minoritatea bulgară din fosta republică iugoslavă. Această dispută bloca aprobarea candidaturii Macedoniei de Nord la UE, deoarece Bulgaria se opunea cu veto, solicitând acordarea drepturilor cuvenite comunităților istorice de bulgari din Macedonia de Nord, notează partidul AUR.

Printr-un exercițiu inteligent de smart power, bulgarii își servesc interesul național. Ce fac, însă, guvernanții noștri, care îi ignoră efectiv pe cei 160.000 de români/aromâni/meglenoromâni care nu sunt recunoscuți ca minoritate națională românească de guvernul de la Skopje?

Răspunsul este, din păcate, simplu: nimic! Aromânii și meglenoromânii din Macedonia de Nord nu își pot utiliza limba în școală, biserică, administrație și justiție, iar statul macedonean nu a restituit proprietățile care au aparținut comunității românești.

MAE putea servi interesul național și se putea alătura Bulgariei, condiționând aderarea Macedoniei de Nord la UE de respectarea drepturilor aromânilor și meglenoromânilor.

Trădarea intereselor naționale românești de către autoritățile de la București este deja notorie, incompetenților care ne conduc lipsindu-le coloana vertebrală. Întrebarea este: cât îi mai răbdăm?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button