Deputatul AUR Adrian Axinia a propus modificarea legii nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român, în sensul în care respectivele persoane să beneficieze pe durata vieții de următoarele drepturi: „folosința gratuită a unei locuințe de protocol DE MAXIMUM 150 DE METRI PĂTRAȚI.
Iată motivația:
România continuă să fie țara contrastelor între cei care ne conduc vremelnic, care sunt niște îmbuibați în funcții publice, și între românii obișnuiți, care trăiesc cu grija zilei de mâine.
În vreme ce președintele țării și foștii președinți, prim-miniștrii și miniștrii, alături de alți demnitari ai statului român primesc vile de protocol, mai bine zis palate, românii își duc traiul zilnic tot mai greu, mulți abia reușind să reziste de la o lună la alta.
Cea mai recentă dezvăluire făcută de jurnaliștii de la Recorder scoate la iveală tocmai această diferență între România lor, a politrucilor care n-au ridicat un deget pentru a-și ajuta semenii și care au furat ca în codru în ultimele decenii, și România noastră, a românilor de bună-credință care încă se încăpățânează să respecte legile, să își plătească taxele, să nu își părăsească țara.
Klaus Iohannis se pregătește să se retragă la „pensie” pe banii celor din urmă, într-o vilă luxoasă de 1.265 mp, cu garaj cu suprafața construită desfășurată de 43 mp și o cabină poartă cu suprafața de 23 mp. Este revoltător că, după 10 ani în care nu a făcut nimic util pentru acest popor, Iohannis continuă sfidarea românilor în acest fel.
Timp de două mandate ni s-a vorbit despre neamțul cinstit Iohannis. Vedem însă că acesta e doar un alt fanariot hrăpăreț și un plezirist ahtiat după lux, care s-a obișnuit să fie racordat permanent la banii românilor. Ce blestem pe țara asta să fim în situația de a fi obligați să ne plătim călăii și pe cei care ne batjocoresc și ne râd în nas pe banii noștri. Acesta este și motivul pentru care am decis să propun modificarea legii nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român, în sensul în care respectivele persoane să beneficieze pe durata vieții de următoarele drepturi: „folosința gratuită a unei locuințe de protocol DE MAXIMUM 150 DE METRI PĂTRAȚI, cu destinația de reședință, care curpinde și un spațiu cu destinația de cabinet de lucru, încadrat cu un post de consilier și un post de secretar”.
Nu le trebuie președinților țării să se lăfăie în palate construite din banii românilor. Dar, în cazul lui Iohannis, lucrurile pot fi de înțeles. Dacă tot lasă cele 6 case la Sibiu, trebuie să locuiască în una care este cât toate la un loc în București.
Președintele cartelului politic PSD-PNL nu doar că nu merită să fie răsplătit în acest mod, ci trebuie să dea explicații pentru toate resursele pe care le-a irosit în ultimii ani, fie că vorbim de închirierea avioanelor private pentru a-și satisface, alături de soție, poftele de călător, sau de toate vacanțele acestuia care au fost plătite din banii proveniți din taxele cetățenilor. E de ajuns!