Politică

AUR cere alegeri anticipate: „Românii au votat ceva și s-au trezit cu altceva”

AUR cere alegeri anticipate: „Românii au votat ceva și s-au trezit cu altceva”

Vicepreședintele AUR, Marius Lulea, a criticat dur actuala coaliție de guvernare, formată din PSD, PNL și USR, și a cerut organizarea de alegeri anticipate. Acesta a subliniat că partidele aflate la putere au înșelat electoratul prin alianțe făcute după alegeri, deși promiseseră exact contrariul.

„Românii au votat ceva și s-au trezit cu altceva. Noi credem că revenirea la cetățean este unica soluție. Alegerile anticipate sunt singura cale pentru ca poporul să decidă cine să conducă România. Actuala coaliție nu are legitimitate, pentru că nimeni nu le-a dat votul pentru această înțelegere de culise.”, a declarat Marius Lulea.

Acesta a amintit și contradicțiile flagrante din campaniile electorale:
„PSD a spus că nu va face alianță cu USR, iar USR a spus că nu va face alianță cu PNL. Iată-i acum pe toți împreună la putere, în ciuda votului dat de popor. Este o trădare a încrederii românilor.”

În opinia AUR, soluția nu este schimbarea conducerii vreunui partid din actuala coaliție, ci revenirea la popor:
„Nu are relevanță pentru noi cine conduce PSD sau PNL. Toate aceste partide s-au dovedit incapabile să guverneze. Singura soluție reală este organizarea de alegeri anticipate și revenirea la votul cetățeanului.”, a subliniat Lulea.

AUR anunță că va continua presiunea parlamentară și stradală pentru a forța declanșarea alegerilor anticipate, considerând actualul guvern „ilegitim și incapabil să facă reformele necesare”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button