Așa cum s-au intitulat ei „oameni noi” în campania electorală pentru a da bine pe afiș, se pare că acum au recurs la aceleași jocuri vechi de 30 de ani. La Vâlcea, Coaliția PNL-USR-PLUS s-a destrămat, după ce oamenii lui Dan Barna și Dacian Cioloș s-au aliat cu PSD, PER și, implicit, cu primarul Mircia Gutău.
Viceprimarul Virgil Pîrvulescu (PNL) a anunțat că Alianța pentru Râmnic, formată din consilierii locali PNL și USR PLUS nu mai funcționează.
De asemenea, primarul din Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, a ținut să-i felicite pe consilierii USR-PLUS, precizând că aceștia, „înainte de fi politicieni, sunt oameni de administraţie”.
„După o campanie electorală în care Andrei Gheorghiu a declarat că va lupta împotriva abuzurilor din primărie, iată că astăzi acesta, împreună cu colegii săi de partid, a decis să se alăture acestor abuzuri. Practic, acesta și-a văzut doar propriul interes. A stat alături de noi, consilierii locali PNL, prefăcându-se că dorește să contribuie la dezvoltarea orașului, doar pentru a deveni viceprimar. Acum, văzându-se cu „sacii în căruță”, acesta a arătat de fapt pe cine susține și ce vrea să facă pentru oraș.” susține Pîrvulescu.