PSD și PNL pregătesc disoluția României ca stat suveran. Comisia parlamentară pentru legile Justiţiei a finalizat joi dezbaterile la proiectul statutului procurorilor şi judecătorilor, adoptând o serie de amendamente.
Una dintre marile modificări este eliminarea dintre abaterile disciplinare a „nerespectării în mod vădit şi nejustificat a hotărârilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, a deciziilor Curţii Constituţionale şi a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii ori în dezlegarea unor chestiuni de drept, în acord cu prevederile art. 20 şi art. 148 din Constituţia României, republicată”.
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a explicat încă din luna august de ce a eliminat din proiectele Legilor Justiției posibilitatea sancționării disciplinare a judecătorilor pentru nerespectarea deciziilor Curţii Constituționale, în favoarea aplicării unei dispoziții obligatorii a dreptului Uniunii Europene, argumentând că „toate izvoarele de drept cu caracter obligatoriu sunt și rămân obligatorii, iar judecătorul trebuie să aibă deplina libertate și independență în interpretarea, armonizarea, înlăturarea lor (în caz de conflict) și aplicarea lor”.