Actualitate

Argus Constanța a făcut un profit de 12 ori mai mare decât cel de anul trecut

Afacerile cu Ulei merg foarte bine și acest lucru este dovedit de profitul de 12 ori mai mare pe care Argus Constanța îl are față de perioada similară a anului trecut.

Argus Constanţa, producător de uleiuri listat la Bursă, a anunţat un rezultat net de 36,2 milioane de lei la finele lunii septembrie, de 12 ori peste profitul din perioada similară a anului trecut, respectiv 3 milioane de lei.

Rezultatul a venit pe fondul majorării producţiei cu aproximativ 160%, susţinută de volumele mari aferente vânzărilor de ulei îmbuteliat în detrimentul vânzărilor de ulei brut. De asemenea, au crescut inclusiv vânzările de şrot şi acizi graşi.

De asemenea prețurile la ulei au explodat nu doar în România ci și pe piața europeană. Astăzi uleiul este de două ori mai scump decât acum 3 ani.

Iată că și în România se pot face afaceri și se poate obține profit dar acest lucru trebuie făcut prin multă muncă, prin seriozitate și prin investiții multe. Cei care se plimbă prin partidele politice și dețin funcții publice ar trebui să ajute mai multe companiile românești ca să poată trece mai ușor prin criza economică actuală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button