Actualitate

Aproximativ 400 de hectare de vegetație au ars în zona localității Vadu

Aproximativ 400 de hectare de vegetație au ars în zona Vadu într-un puternic incendiu, focul fiind stins de pompieri după 18 ore. Intervenția a fost îngreunată și de faptul că zona era mlăștinoasă, greu accesibilă.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, Ana Maria Stoica, a declarat joi dimineață, că în urma incendiului de la Vadu, izbucnit miercuri, au ars aproximativ 400 de hectare de vegetație.

La fața locului au intervenit pompierii cu două autospeciale din cadrul a două subunități, cu 18 oameni din care patru au venit din timpul liber, iar în sprijinul acestora au fost și trei tractoare de la primărie care au tras brazde pentru izolarea focului.

Incendiul de la Vadu a fost stins după aproximativ 18 ore.

Ana Maria Stoica a precizat că a fost vorba despre o zonă mlăștinoasă, greu accesibilă și din acest motiv focul a fost stins mai greu.

Sursa foto : realitatea.net

Back to top button