ANRE susține că informația potrivit căreia angajații săi au un salariu mediu de 9.000 de euro/lună este falsă, aceștia câștigând, în realitate, un salariu de bază mediu brut de 23.000 lei (4.600 euro) pe lună.
Afirmaţiile cu privire la structura organizatorică a ANRE şi la câştigurile salariaţilor instituţiei sunt false, în condiţiile în care Autoritatea are 28 de direcţii şi servicii şi nu 61, iar salariul de bază mediu brut este de 23.000 de lei pe lună şi nu de 9.000 de euro, a precizat luni Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei.
De remarcat că exprimarea este „de bază”, respectiv fără a lua în considerare eventualele prime, sporuri și alte venituri de natură salarială.
Reacţia ANRE vine în urma unui comunicat remis anterior în cursul zilei de luni de Asociaţia Prosumatorilor şi Comunităţilor de Energie din România (APCE), care a atras atenţia asupra necesităţii unei reforme structurale şi a unei schimbări majore în modul de funcţionare al ANRE, în condiţiile în care interacţiunea cu aceasta este foarte dificilă.
„Referitor la afirmaţia privind structura organizatorică a ANRE de „nu mai puţin de 61 de servicii, departamente şi compartimente”, dorim să precizăm că aceasta este falsă.