Politică

Andrei Marga: „Voturile se numără la noua Securitate. Constituția ţării a fost pusă între paranteze”

Profesorul Andrei Marga a publicat un articol, în Cotidianul, ca un text-manifest, în care critică extrem de dur situaţia actuală în care a fost adusă România de către clasa politică total îngenuncheată în faţa intereselor străine, arătând că suveranitatea naţională trebuie reafirmată şi susţinută, menţionând că este pregătit să contribuie la reconstruirea ţării.

„Lumea parcurge dificultăți, dar ele nu pot justifica dările înapoi din statul român de azi. În fapt, democrația, ai cărei germeni au fost construiți cu greu, a fost desfigurată. Constituția a fost pusă treptat în paranteze, locul legii fundamentale fiind ocupat de invocarea abuzivă, uneori brutală, a atribuțiilor prezidențiale ori ale altor organisme ale statului.

În fiecare zi, în societatea noastră se înregistrează o eroare cu urmări largi sau o șocantă ilegalitate. În România actuală, se fraudează alegeri, se măsluiesc voturi, se fuge de dezbaterea publică, se folosesc instituții de forță spre a tria candidații, voturile se numără la noua Securitate, inși lipsiți de valoare ajung în răspunderi majore, se adoptă legi fără dezbateri în Parlament și legi organice fără consultare, decidenții fug de răspundere citind banalități de pe foi scrise de alții. Nu s-a putut stabili nici măcar efectivul populației!

De ani buni, regimul este prostocratic. Mediocritatea vârfurilor, nepotismul, favoritismul aruncă statul român, ca stat, mult în trecut. Un autoritarism incult și obtuz și-a așternut mantia nefastă peste țară, în vreme ce mulți impostori asaltează instituțiile și dezbaterea publică. Țara noastră a ajuns să fie fruntașă în Europa comunitară la sărăcie și la mortalitate în pandemie. Încrederea cetățenilor în stat este dintre cele mai mici, nepriceperea la decizii face pagube adesea ireparabile. Răspunderea celor aflați la decizii s-a stins. Populația este scindată și adesea lipsită de sprijinul exponenților și fiilor ei.

Țara noastră a atins cea mai mare emigrare de cetățeni dintr-o țară a lumii în timp de pace, cel mai extins analfabetism funcțional, cea mai mică lectură pe cap de locuitor, cea mai evidentă confuzie a valorilor, expansiunea fără precedent a randamentului scăzut, cea mai mare îndatorare externă. O țară cu premise certe depinde masiv de importuri de alimente, stă acum sub criza energiei și a materialelor și trăiește zilnic pe datorie. Noile generații sunt cele care vor plăti îndatorarea și este uimitor că nu discută faptul.

Invocarea trecutului nu scoate din impas. Și nici umflarea propagandei cu clișeele prezentului. Și nici încercarea de măsluire a faptelor cu principii copiate din cărți rău înțelese. Este momentul de a vedea realități și de a indica cine răspunde de ele. Nu se pot adopta soluții viabile fără luciditate, organizare și democrație curată.„, spune Andrei Marga.

1 comentariu

  1. Numitul si renumitul Marga Andrei, din nou in instanta !?

    Portal > Tribunalul SUCEAVA > Informaţii dosar
    Informaţii dosar
    Informaţii generale
    Părţi
    Şedinţe
    Căi atac
    Citare prin publicitate

    Informaţii generale

    Nr. unic (nr. format vechi) : 545/86/2022**
    Data inregistrarii 21.06.2022
    Data ultimei modificari: 29.09.2022
    Sectie: Secţia I civilă
    Materie: Civil
    Obiect: actiune in raspundere delictuala
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi
    Nume Calitate parte
    COLCERIU DANDU I. Reclamant
    MARGA ANDREI Pârât
    BOARI VASILE Pârât
    GORUN ADRIAN Pârât
    LASCU GHEORGHE Pârât
    UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI Pârât
    POP LIVIU Pârât
    GÂNFĂLEAN IOAN Pârât
    CIORBEA VICTOR Pârât
    AVOCATUL POPORULUI Pârât
    UNIVERSITATEA CREŞTINĂ DIMITRIE CANTEMIR- FACULTATEA DE DREPT CLUJ-NAPOCA Pârât
    Şedinţe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button