„Nu poți să nu constați cu tristețe că, în ani de oportunități de formare și informare, la noi ajung la decizii inși care citesc puțin și pricep tot atât de puțin. Faptul se putea observa ușor zilele trecute în intervenția plină de imprecații („fascistoid”, „legionaroid”, „vândut”, „atac la judecători” etc.) a ministrului actual de interne. Sunt oare juriști care nu stăpânesc cuvintele folosite, chiar dacă se dau emfatic și „prof. dr.”?”, scrie, în Cotidianul, profesorul Andrei Marga.
„Străini de civism, asemenea inși înlocuiesc rezolvări de drept cu scrâșnetul de vorbe menite să năucească. Dacă s-ar uita în oglindă, ar constata că sunt civic, moral și politic sub nivelul a ceea ce atacă.
Oricâtă propagandă invocă abuzivul ministru, inepta anulare a alegerilor prezidențiale 2024 de către CCR nu se poate justifica în fața unei justiții propriu-zise. Iar ceea ce, cu vădite carențe de logică, „președintele” a recitat din nou, că Rusia și China ar fi intervenit în alegeri, rămâne vorbă goală, el însuși recunoscând că nu sunt probe. Dar pune Romania iarăși, iresponsabil, în antagonisme internaționale gratuite și prostești! În definitiv, se ridică întrebarea: milioanele de cetățeni, inclusiv din diaspora, care au votat schimbarea profundă de regim au făcut-o oare pentru că cineva i-a manipulat? Nu cumva românii au votat desprinderea de un regim diletant și penibil, care a îngropat țara în dificultăți fără precedent? Nu cumva decidenții îi iau pe cetățeni drept debili?
Anularea alegerilor nu rezolvă ceva și costă deja enorm. Pentru oamenii maturi, care cunosc dreptul, ieșirea din situație este retractarea de către CCR a acestei compromițătoare decizii. Se spune, cu mistică rudimentară, că o decizie a CCR nu poate fi retractată. Dacă însă a putut să-și retracteze validarea inițială, CCR poate să-și retracteze și anularea alegerilor. Motivul juridic poate fi acum „lipsa de probe”. Maturitatea juridică ar fi cazul să triumfe în fața potlogăriei și a relei credințe.
Este adevărat că pe unii lămurirea noțiunilor îi obosește. Un adevăr străvechi este însă acela că doar unde se fac destule distincții este inteligență și civilizație. De aceea, ne oprim aici cu clarificări asupra perechii „suveranism” –„globalism”, care-i agită, cum se vede, pe diverși defazați.
În jurul „globalismului” stăruie confuzia cu „globalitatea” și „globalizarea” – noțiuni evident diferite. Este vorba de o ideologie (globalismul), de o viziune asupra lumii (globalitatea) și de o politică economică (globalizarea). Globalitatea este realitate, globalizarea se poate discuta, iar globalismul a dus deja la crize, chiar la războaie, în zilele noastre.
Globalitatea, ca luare în considerare a întregului realității cunoscute, nu este nouă. O globalitate morală care-și asumă că „fiecare om este o ființă demnă de respect” este veche. Bunăoară, acțiunea prin care Apostolul Pavel a deschis iudeo-creștinismul spre orice ființă umană venea dintr-o asemenea conștiință.
Globalizarea este altceva – o politică economică, de reducere până la abolire a tarifelor vamale și de deschidere a piețelor, cu implicații, desigur, în sectoarele societății. Această politică a fost concepută în inventivele seminarii de la Harvard, conduse de Robert Reich, în anii optzeci, și aplicată începând cu președintele Bill Clinton. Apoi, ea s-a răspândit în lume.
Globalismul este ideologia ce are ca nucleu ideea unui centru de decizie economică, politică, culturală a lumii. Cel mai recent, o exprimă Davos-ul prin Klaus Schwab. În ultimă analiză, Karl Popper a fost cel care i-a dat forma filosofică sub care circulă. Administrația Joe Biden a aplicat-o, după ce a făcut axiomă a politicii din împerecherea distincției popperiene „democrație vs. tiranie” cu „noul mesianism politic”.
Ideologiei globaliste i se opune astăzi, pe bună dreptate, „suveranismul”, pe fondul extinderii dezbaterii internaționale despre ordinea lumii. Înțeles drept cultivare a suveranității naționale în deciziile țărilor, ca fundament al acestora, „suveranismul” are de partea sa trei fapte istorice de pondere. Primul este acela că valori universale au fost generate totdeauna de culturi individualizate. Al doilea este că societatea modernă a dat constituții care prevăd, în primele articole, împreună cu demnitatea umană, suveranitatea națională. Al treilea fapt este că o lume de complexitatea celei actuale nu se lasă gestionată fără suveranitate națională. Cooperările rămân oxigenul acestei lumi, dar creativitatea națiunilor este cea care o pune în mișcare.
Ca de orice curent în ascensiune, și de suveranism se leagă în România de azi speranțele tot mai multor oameni. De trenul globalismului, cum se observă lesne, s-au agățat deja mulți incapabili și impostori. Îi vezi căutând acele „to do lists” la Bruxelles, care să-i legitimeze. Numai că acele liste nu înlătură neajunsurile și suferințele.
Spre suveranism vin acum oameni a căror viață a fost afectată de piedici puse de condițiile în care i-au adus decidenții de astăzi, la care reacționează. Respectând Constituția, oamenii nu sunt „extremiști” sau „manipulați”, ci în căutarea de clarificări și soluții de viață.
Aceste clarificări și soluții nu sunt în trecut. Afirmația că României nu-i trebuie azi reforme, ci simpla întoarcere la trecut, fie el interbelic sau postbelic, nu rezolvă mai nimic.
Evident că nu se poate ieși din trecut fără o discuție lămuritoare. Ea a fost deja purtată în diferite țări. Ar fi cazul să se poarte și în România, de către cetățeni competenți și devotați, nu de „luptători cu fantome”.
Discuția lămuritoare rămâne condiționată însă de o scriere acurată a istoriei ultimului secol. O astfel de istorie nu s-a putut elabora nici măcar la Centenarul țării, încât pare deocamdată dificil de atins câtă vreme istoriografia este mai cu seamă propagandistică sau liricoidă, la distanță de arhive și de explicațiile ce se dau astăzi.
În orice situație, însă, miezul rezolvărilor rămân mințile emancipate de asaltul propagandei. Deschiderea lor spre probe factuale și, în mod exact, gândirea formează mereu cheia. (Din volumul A.Marga, Noua reconstrucție a Europei, în curs de publicare)”, scrie Andrei Marga.
