Ceea ce părea inițial o investigație punctuală a Parchetului European se transformă într-un cutremur politic care lovește direct în biroul de la vârful Comisiei Europene. Federica Mogherini, fostă șefă a diplomației UE și figură importantă a establishmentului bruxellez, a fost reținută într-un dosar de fraudă privind folosirea fondurilor europene. Iar valurile scandalului se sparg acum, cu forță maximă, în curtea Ursulei von der Leyen.
O Europă care vorbește despre integritate, dar nu reușește să o practice
Din birourile Comisiei până în sălile de conferință ale Parlamentului European, toată lumea șoptește același lucru: Bruxelles-ul nu mai reușește să-și gestioneze propriile scandaluri.
Iar când două nume grele – Mogherini și Sannino – sunt ridicate în aceeași dimineață pentru suspiciuni de fraudă, conflict de interese și scurgeri de informații confidențiale, întreaga arhitectură a „valorilor europene” începe să scârțâie.
UE, care predică statul de drept în continente întregi, se trezește prinsă într-un nou episod al serialului „Corupție la Bruxelles”, după Qatargate, Huawei-gate și alte „găuri negre” financiare cu nume exotice.
Criza se mută în biroul Ursulei von der Leyen
Deși ancheta vizează formal Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE), criticii Ursulei au mirosit imediat sânge.
Pentru mulți eurodeputați, scandalul este pretextul perfect pentru un nou vot de neîncredere, al doilea în mai puțin de un an.
„Ursula nu e responsabilă pentru TOT”, spun oficialii care o apără.
Poate. Dar este responsabilă de ceva mai grav: imaginea unei Uniuni Europene care pierde controlul asupra propriei integrități.
Academia Diplomatică a UE – o licitație cu iz de culise
Investigația EPPO scoate la lumină o suspiciune banală și totuși devastatoare:
licitație „cu dedicație”, informații confidențiale oferite în avans, încălcări ale regulamentelor financiare, toate pentru un program de formare a tinerilor diplomați.
În timp ce UE vorbește obsesiv despre „concurență corectă”, anchetatorii ridică documente care arată fix opusul.
Iar ironia este că totul a fost raportat inițial către OLAF – departamentul de… antifraudă al UE. În interiorul instituțiilor europene, lupta cu frauda pare să fie ca un meci de amatori în care arbitrul joacă pentru ambele echipe.
Bruxelles-ul, capitala scandalurilor
Qatargate, Huawei, acum MogheriniGate…
În loc să fie un centru al transparenței, Bruxelles-ul riscă să devină un hub continental al combinațiilor politice și al licitațiilor dubioase.
Din Rusia până în grupurile eurosceptice din interiorul UE, adversarii Uniunii jubilează. „Se ceartă cu toată lumea, dar nu-și văd propria curte”, ironizează purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse, Maria Zakharova.
Ce urmează? Un vot de neîncredere sau o nouă încercare de cosmetizare?
Eurodeputatul român Gheorghe Piperea anunță că ia în calcul o nouă moțiune împotriva Ursulei.
Comisia tremură, Parlamentul fierbe, iar electoratul european privește totul cu un amestec de furie și neîncredere.
UE se confruntă cu o problemă de imagine mai mare decât pandemia politică a ultimilor ani:
nu mai poate convinge pe nimeni că e imună la corupție.
Pe scurt, Bruxelles-ul s-a trezit în scenariul pe care îl critică de obicei altora:
instituții care se apără una pe alta, licitații cu dedicație și funcționari care se cred deasupra regulilor.
Iar Ursula von der Leyen, chiar dacă nu este autoarea scandalului, devine inevitabil chipul lui politic.
O criză de credibilitate pe care nici cea mai disciplinată comunicare europeană nu o mai poate acoperi.
