Românii au fost păcăliți de Guvern să își amâne ratele la bancă în timpul stării de urgență, astfel au ajuns în situația de a plăti rate mai mari prin perceperea de dobândă la dobândă pe perioada suspendării. Persoanele care au depășit perioada de grație și nu pot relua plata creditelor pot fi executate de bănci, atrag atenția specialiștii din domeniul financiar.
Peste jumătate de milion de români și-au amânat ratele în anul pandemiei din cauza crizei economice. În perioada următoare se vor observa efectele acestor păsuiri, iar mulți români sunt pasibili de a fi executați silit pentru că își mai pot plăti ratele.
Costurile amânării ratelor sunt incluse în viitoarele rate lunare. Practic, pentru un credit de nevoi personale rata lunară crește cu 6%, iar pentru un credit ipotecar cu 13%. Astfel, la un credit de nevoi personale pentru care se plătea 300 de euro, după amânare are de plătit 318 lunar. Dacă pentru un credit ipotecar rata inițială era de 400 de euro, noua rată este de 452 euro.