Politică

Alina Gorghiu, de acord cu decizia BEC: „Orice candidat trebuie să respecte democrația și instituțiile statului”

Alina Gorghiu, deputat PNL: „Anumite persoane cred că politic e mai sănătos ca domnul Călin Georgescu să candideze și să-l bați la vot pe cel care vrea să te dea pe mâna rușilor, să te scoată din UE, pe cel care are aroganța să sfideze reguli și norme constituționale.

Dar într-o democrație instituțiile/justiția funcționează. Și indiferent ce e mai bine politic pentru unii sau altii, instituțiile nu trebuie să stea cu urechea la zarva din afară, ci trebuie să aplice prevederile legale.

Prin decizia BEC de aseară s-a respins înregistrarea candidaturii domnului Georgescu Călin la alegerile pentru Președintele României din anul 2025. BEC invocă jurisprudența recentă a CCR, potrivit căreia “persoanele care candidează la alegerile pentru Președintele României trebuie să respecte Constituția încă de la momentul depunerii candidaturii. Orice candidat trebuie să respecte democrația și instituțiile statului.”

Asta este corect să înțeleagă partenerii europeni și strategici când văd deciziile din aceste zile. Nu discursul unui candidat sau a echipei lui, nu discursul politicienilor trebuie să fie urmărit. Ci faptul că, într-o democrație, instituțiile aplică legea.

Cât privește manifestările violente înregistrate duminică, sunt inacceptabile și la fel sunt și instigările de fel de fel apărute în spațiul public. Le cer tuturor partidelor și liderilor politici să le condamne fără echivoc. Respectarea valorilor democratice și a legii sunt acum esențiale pentru a asigura pacea internă în țara noastră.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button