Fără categorie

Alianța pentru Unirea Românilor condamnă „blasfemiile” din Teatrul Național

Alianța pentru Unirea Românilor condamnă ferm modul în care conducerea Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București înțelege să găzduiască și să promoveze acte „culturale” blasfemiatoare, ofensatoare pentru milioane de români.
Aprobând punerea în scenă în mod ostentativ în Postul Paștelui a piesei „Proorocul Ilie” în montarea lui Nagy Botond, domnii G. Călin (manager gen.), M. Rusu Tibreanu (dir.gen.adj.) și M. Bodochi (dir. art.) au declanșat un val de indignare prin conținutul provocator al piesei la adresa simbolurilor creștine.
Spectacolul este un sacrilegiu, un afront inacceptabil la adresa valorilor credinței creștine fundamentale pentru identitatea spirituală a poporului român.
E inadmisibil ca o instituție culturală, cu atât mai mult una cu prestigiul TNB, să permită profanări grosolane ale simbolurilor religioase. Limbajul licențios, conotațiile sexuale, scene revoltătoare precum dansul lasciv în jurul crucii și alte reprezentări jignitoare la adresa creștinismului denotă o totală lipsă de respect față de credința și sensibilitățile cetățenilor care nutresc sentimente religioase. Această abordare nu doar insultă grav comunitatea credincioșilor, dar și subminează valorile morale și etice pe care societatea noastră se bazează.
Reacțiile publicului și credincioșilor sunt deplin justificate. Mulți au catalogat spectacolul drept „antihristic”, o „rușine adusă credinței”, cerând boicotarea Teatrului Național și demiterea conducerii sale. E de neconceput ca în numele artei să se tolereze atacarea valorilor spirituale ale națiunii.
Patriarhia Română și-a exprimat poziția luând act „cu mâhnire” de folosirea defăimătoare a simbolurilor religioase creștine în lamentabilul spectacol. E revoltător ca o instituție culturală finanțată din bani publi să ignore și să disprețuiască avertismente venite din partea autorităților spirituale ale țării.
Solicităm pe această cale demisia conducerii Teatrului Național și retragerea urgentă a piesei „Proorocul Ilie” din repertoriu. Cerem autorităților competente să investigheze modul în care a fost posibilă aprobarea și finanțarea unui asemenea spectacol degradant, de inspirație ideologică stângistă, neomarxistă-woke.
Nu este nici democratic nici constituțional ca, sub pretextul libertății de exprimare artistică, să se aducă atingere valorilor și simbolurilor ce ne definesc identitatea. Instituțiile culturale trebuie să aibă responsabilitate și respect față de credința majorității cetățenilor și să se abțină de la promovarea unor producții repugnante ce incită la blasfemie, intoleranță, extremism și ură față de creștinism.
În concluzie facem apel la solidaritate din partea credincioșilor și a celor ce respectă valorile creștine pentru a sancționa moral și mediatic astfel de derapaje și a proteja moștenirea spirituală a României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button