Actualitate

Alexandru Rafila(PSD) – Se pare că amenințările nu conving românii să se vaccineze

Maratoanele și amenințările nu mai conving românii să se vaccineze, susține deputatul PSD Alexandru Rafila, care atrage atenția că un număr tot mai mic de persoane primesc prima doză în acest perioadă. El consideră că ritmul vaccinării va încetini, iar Guvernul nu va atinge ținta propusă până la 1 iunie.

Rafila a mai spus că dacă oamenii vor alege doar să se testeze și să renunțe la vaccin, ne vom întoarce foarte repede la restricții.

Dacă reuşim în campania de vaccinare, atunci avem o şansă – şi cred că ăsta ar trebui să fie un mesaj foarte puternic – să nu ne întoarcem la restricţii. Ce observăm pe plan naţional, sigur, creşte numărul de persoane vaccinate, nu e momentul însă să ne bucurăm, pentru că, dacă o să vă uitaţi, din păcate, numărul de persoane care se vaccinează cu prima doză este inferior numărului de persoane care se vaccinează cu cea de-a doua doză şi lucrul ăsta trebuie echilibrat, pentru că dorinţa de a veni la vaccinare, în mod evident este legată de administrarea primei doze de vaccin. Altfel, o să scadă ritmul vaccinării în următoarele săptămâni şi diversele ţinte nu vor fi atinse”, a afirmat Alexandru Rafila duminică, într-o conferinţă de presă la Târgu MUreş.

El a arătat că în momentul de faţă „sunt semne îmbucurătoare”, însă a evidenţiat că „experienţa” României şi a altor state europene arată că trebuie menţinute unele măsuri de precauţie şi că trebuie mobilizaţi oamenii la vaccinare.

Vaccinarea nu trebuie să fie obligatorie, mesajul ăsta trebuie să fie foarte clar, discriminarea nu trebuie să fie prezentă, trebuie să oferi oamenilor alternative, cei care încă nu s-au hotărât, să se vaccineze, dar trebuie să existe şi accesul la o informaţie credibilă şi din cauza asta cred că rolul profesioniştilor este esenţial, încât oamenii să vină la vaccinare şi să se gândească că reluarea activităţilor sociale, economice normal depinde de succesul acestei campanii de vaccinare”, a adăugat Alexandru Rafila.

Back to top button