Pandemia și, implicit, măsurile de restricții și privare de libertate, se vor încheia atunci când va decide Organizația Mondială a Sănătății, a declarat Alexandru Rafila, ministrul Sănătății și reprezentantul OMS în România.
Există continente, cum sunt Asia, Africa, și chiar Australia, dacă luăm în calcul numărul infim de decese, la care se adaugă extrem de mult zone insulare, unde Covidul nu prea a avut efecte dramatice, și țări care au înregistrat constant zero cazuri aproape de la începutul pandemiei. Cu toate acestea, restricțiile, măștile și privarea de libertate se aplică peste tot.
”Pandemia se va tranforma în endemie în momentul în care vor exista cazuri, cazurile acestea vor apărea permanent, poate la persoane cu diverse probleme de sănătate, cu imperfecțiune imunitară, pot fi și persoane tinere, dar numărul de cazuri va fi relativ constant și va fi relativ redus. Sau în momentul în care nu va mai exista transmitere susținută așa cum vedeți acum, în valuri, care afectează sistemele de sănătate. Sfârșitul pandemiei se declară la nivelul Organizației Mondiale a Sănătății, practic e o problemă globală, nu mai este o problemă care afectează doar România, afectează multe continente”, a afirmat Alexandru Rafila.