Politică

Alegeri Parlamentare de Ziua Națională – Ciucă și Ciolacu nu mai au respect pentru România

Coaliția de guvernare a stabilit data alegerilor, iar noi avem responsabilitatea de a ne mobiliza și a demonstra că puterea aparține poporului. Avem în față trei weekenduri decisive:

• 24 noiembrie – alegeri prezidențiale, turul I

• 1 decembrie – alegeri parlamentare

• 8 decembrie – alegeri prezidențiale, turul al II-lea

Aceste date nu au fost alese întâmplător, ci tot pentru a oferi o șansă liderilor PSD și PNL.

În aceste zile, Marcel Ciolacu a arătat că este un lider incapabil să impună respect pentru funcția pe care o deține. Ba mai mult, Ciolacu este influențat de jocurile politice ale celor din jur. PSD, sub conducerea sa, a devenit o simplă anexă a PNL-ului, lucru care demonstrează cât de slab este ca om politic.

AUR se angajează și trebuie să obțină un scor electoral superior celor de la europarlamentare, să conteze în ecuația prezidențialelor și să distrugă înțelegerile făcute de comasați în detrimentul românilor. Nu mai putem tolera ca viitorul nostru să fie decis de lideri slabi și influențabili. Este momentul să preluăm controlul și să aducem schimbarea pe care o dorim.

Mobilizați-vă! Ieșiți la vot și arătați că suntem o forță de neoprit. Împreună putem învinge și putem construi un viitor mai bun pentru România. Fiecare vot contează și fiecare dintre noi are puterea de a face diferența.

România are nevoie de voi. Împreună vom reuși să aducem schimbarea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button