Justiție

Al doilea dosar Colectiv 2 a fost clasat – Procurorul a clasat cauza pe motiv că faptele nu sunt prevăzute de legea penală

Dosarul Colectiv 2, cel care se referea la culpa medicală ce a urmat incendiului din club, a fost clasat.

Procurorul a clasat cauza pe motiv că faptele nu sunt prevăzute de legea penală.

Un citat din ordonanța de clasare: „Totodată, lipsurile și deficiențele ce țin de sistem, de nivelul de echipare a personalului care a intervenit de urgență (de exemplu insuficiența numărului de tărgi sau numărul mic de cadre medicale prezente la fața locului raportat la amploarea evenimentului), de pregătirea și priceperea celor care au acționat sau au decis, suficiența sau insuficiența materialelor sau a autovehiculelor disponibile, precum și existența unor colonii de bacterii sau a altor agenți patogeni în unele spitale de stat, nu pot fi imputate unor persoane determinate ce ar putea fi trase la răspundere penală”.

Nimeni nu e de vină.

Narcis Hogea, tatăl lui Alex Hogea, victimă Colectiv, scrie pe pagina sa de Facebook că „ordonanța aceasta este o parodie a ceea ce ar trebui să fie dreptatea”. 

„După aproape 9 ani de la moartea fiului meu, Alexandru, mă aflu din nou în Viena. În orașul care a fost locul ultimelor zile din viața lui. Locul care ar fi trebuit să-i ofere o șansă, dar în care a ajuns prea târziu. Printr-o ironie a sorții, fiind azi aici, chiar în Palatul Justiției, am primit un alt verdict halucinant din partea reprezentanților legii din România – Ordonanța de clasare a dosarului Colectiv 2.

În acest Palat al Justiției, unde ar trebui să simți greutatea fiecărui cuvânt rostit în numele dreptății, am deschis acel document care mi-a zdrobit ultimele speranțe. România a decis că nu s-a încălcat nicio lege în acele zile, când tineri răniți într-un accident stupid în care corupția a avut cel mai important cuvânt nu au primit nici șansa de a se salva în spitale, după ce au reușit să supraviețuiască focului”, scrie Hogea. 

CITAT: „Mă întreb ce fel de justiție este aceea care închide ochii la suferință, care ascunde adevărul sub preș și care își permite luxul de a ignora nenumărate vieți pierdute? Alexandru, băiatul meu care avea atunci doar 19 ani, nu a murit doar din cauza flăcărilor care l-au înconjurat în acea noapte blestemată. Alexandru a murit încet, urmare a neputinței unei țări care nu a fost în stare să-l salveze”

  • Narcis Hogea, tatăl lui Alexandru Hogea, victimă Colectiv

Fiul său, Alexandru Hogea, avea doar 19 ani când a fost rănit în incendiul din octombrie 2015. Cu 30% arsuri din suprafața corpului, a decedat în spitalul AKH Viena după ce transferul său în străinătate a fost amânat de autoritățile din România, potrivit Libertatea. 

„A murit sub privirea indiferentă a unui sistem care s-a pierdut în hârtii și în promisiuni goale. A murit pentru că a fost tratat ca un număr, parte dintr-o statistică și nu ca un tânăr cu o viață înainte. «Numarul 60». Un nume pe o listă a morții. A murit de sepsis, ucis de bacterii rezistente la orice antibiotic, «cadou» din partea sistemului sanitar românesc.

România l-a lăsat să aștepte, să se stingă puțin câte puțin, până când a fost prea târziu. Ne-au trimis în Belgia, dar pe Alexandru au «uitat» să îl transfere, așa cum ne anunțaseră. Apoi în Austria, un loc în care eram așteptați de 3 zile, dar ei nu l-au lăsat să plece la timp. Într-un pat de spital în care nicio minune nu mai putea avea loc – era prea târziu. Acum, când cerem socoteală, când cerem să aflăm cine este responsabil, primim o hârtie pe care scrie că nimeni nu a greșit”, povestește tatăl lui Alexandru. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button