Internațional

Administrația Biden are bani – Pregătește un nou ajutor pentru Ucraina de aproximativ 800 de milioane de dolari

Administraţia preşedintelui Joe Biden pompează miliarde de dolari în războiul din Ucraina, deși neagă implicarea. Surse apropiate de Casa Albă susțin că se pregăteşte un ajutor militar suplimentar pentru Ucraina în valoare de aproximativ 800 de milioane de dolari, anunţ care putea fi făcut chiar vineri.

Preşedintele Biden ar urma să autorizeze acordarea acestei asistenţe recurgând la autoritatea de retragere prezidenţială ce îi permite liderului de la Casa Albă să aprobe transferul de arme în exces din stocurile americane, conform surselor care au furnizat aceste informaţii sub protecţia anonimatului.

Ele au mai spus că anunţul ar putea fi făcut săptămâna viitoare. Au avertizat însă că valoarea ajutorului militar s-ar putea schimba înaintea anunţului oficial.

Casa Albă a refuzat să facă comentarii.

De când trupele ruse au invadat Ucraina în luna februarie, conflictul s-a transformat într-un război de uzură, purtat de cele două tabere în special în estul şi sudul Ucrainei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button