Cărbune sau energie nucleară? Germania, unde populația este în mare parte ostilă atomului, nu ar trebui să își închidă centralele nucleare și să se orienteze către cărbune, crede renumita activistă pentru mediu Greta Thunberg.
„Dacă ele (centralele nucleare) sunt în funcțiune, cred că ar fi o greșeală să le închidem și să ne întoarcem la cărbune”, a declarat tânăra activistă suedeză, pentru televiziunea ARD, într-un interviu care va fi difuzat integral miercuri.
Este o „idee proastă” să ne bazăm pe cărbune, a adăugat ea, potrivit unor extrase din interviu publicate pe Twitter.
Declarațiile Gretei Thunberg vin într-un moment în care coaliția de guvernare formată din social-democrați, verzi și liberali este împărțită în privința modului de abordare a unei crize energetice fără precedent. Inițial, Germania, unde o mare parte a populației este ostilă atomului, intenționa să închidă ultimele trei reactoare nucleare în funcțiune la sfârșitul anului 2022.
Guvernul german a decis să prelungească funcționarea mai multor centrale pe cărbune până în primăvara anului 2024, deși și-a propus să renunțe la această energie până în 2030.