Știri

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor mici, luate în calcul

PSD anunță că ar urma să fie comasate și comunele care au mai puțin de 3.000 de locuitori. 1.100 de localități sunt în această situație. Inițial, erau vizate doar cele cu până la 1.500 de locuitori. În plus, ar urma să fie vizate și orașele care au sub pragul legal de 10.000 de locuitori.

PSD a înființat o comisie de lucru pentru reforma administrativ-teritorială, condusă de europarlamentarul Dragoș Benea

Toate propunerile detaliate ar urma să fie gata până în martie, anul viitor. Cele 450 de unități administrativ-teritoriale care au sub 1.500 de locuitori ar urma să fie comasate. Primăriile sunt cele desființate, iar comunele își schimbă denumirea, în funcție de cine le absoarbe. Numele satelor rămân, însă neschimbate.

O schimbare este, însă, prevăzută față de planul inițial. Potrivit social-democratului Dragoș Benea, ar urma să fie incluse și localitățile cu până la 3.000 de locuitori.

„Lucrăm cu mai multe simulări, poate și cu 4.000. Am spus, nu cred că asta așteaptă cetățenii, o reformă administrativ-teritorială care vizează doar 400 și un pic de UAT-uri. Ea trebuie să fie puțin mai amplă”, spune Dragoș Benea.

Economiile create de reformă, încă neclarificate. 15.000 de angajați ar putea rămâne fără locuri de muncă

55% dintre toate orașele țării au sub pragul minim de 10.000 de locuitori. PSD ar urma să propună o soluție și în acest caz. 15.000 de angajați din comune ar urma să-și piardă locurile de muncă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button