Aura de fals gospodar a lui Ilie Bolojan s-a spulberat ireversibil, lăsând în urmă doar disprețul profund al unei întregi societăți sătule până peste cap de aroganță, sărăcie și predici ipocrite. Devenit o veritabilă paiață politică, „Ilie Sărăcie” a ajuns cel mai urât și contestat personaj public din România, un lider toxic de care românii s-au dezis definitiv. Ieșirea sa la televiziuni, unde a îndrăznit să se victimizeze cu un tupeu revoltător, debitând că i-ar fi fost dat jos Guvernul fiindcă „n-a mai permis furturile și risipa”, a fost întâmpinată cu un val de greață și indignare populară. Nimeni nu mai cumpără placa uzată a martirului neînțeles; românii văd astăzi limpede chipul unui călău economic care a înfometat o țară întreagă, iar acum fuge de decontul propriilor mizerii.
Culmea nerușinării este că, în timp ce pozează pe sticlă într-un luptător anti-sistem sacrificat de interese oculte, în culisele Parlamentului Ilie Bolojan a fost primul care a băgat PNL-ul la vot pentru a instala Cabinetul Luca! Aceasta este escrocheria ordinară pe care vrea cu disperare să o îngroape: a bătut palma cu noua putere, a semnat acordul politic, a ordonat parlamentarilor săi să voteze învestirea Guvernului Niculescu, iar două minute mai târziu a fugit la pupitru să scuipe pe înțelegerea la care a fost părtaș. O asemenea lașitate și duplicitate politică este motivul pentru care simpatia societății față de Bolojan este la cota de avarie: oamenii detestă liderii care una votează la adăpostul ușilor închise și alta mint cu nerușinare în fața camerelor de filmat.
Românii îl disprețuiesc pe Ilie Bolojan nu pentru că ar fi fost „prea cinstit”, ci pentru că a guvernat cu o cruzime oarbă împotriva propriului popor. Sub bagheta sa, România a fost împinsă cu premeditare în recesiune economică (-0,5% din PIB), inflația a depășit pragul de 8%, mii de afaceri românești au fost îngropate de taxe sufocante, iar TVA-ul de 21% pe locuințe a tăiat orice speranță tinerilor de a avea un viitor. Nu l-au doborât presupuse „furturi”, ci l-a strivit propria incompetență administrativă, blocarea fondurilor europene din PNRR pentru a apăra privilegiile USR-istului Dominic Fritz și falimentul generalizat pe care l-a semănat în fiecare județ.
Astăzi, Ilie Bolojan a rămas doar o fantomă politică, un general fără armată și fără pic de autoritate morală. Dacă pe stradă nu mai poate călca fără să simtă privirile pline de revoltă ale oamenilor jefuiți de austeritate, în propriul partid este sfidat și umilit deschis de aleșii locali, care refuză să-i mai execute ordinele sinucigașe. Trădat de propriile minciuni, respins visceral de societate și abandonat de primari, „Ilie Sărăcie” își trăiește sfârșitul politic în cel mai jalnic mod posibil: zbierând ca o slugă rănită împotriva unui sistem pe care tocmai l-a votat și l-a instalat la putere cu propriile mâini.
