
Un consilier județean AUR se numără printre persoanele cercetate într-un dosar de fals și spălare a banilor în care polițiștii au făcut marți 14 percheziții în municipiul Arad, au declarat surse judiciare.Context
Numele acestuia este Florin Galiș, au precizat sursele. Presa locală relatează că o parte dintre sumele investigate ar fi trecut prin conturile unui ONG din Arad, apoi ar fi fost transferate succesiv către alte conturi pentru ascunderea provenienței.
Membru în Biroul Județean AUR și fost candidat la conducerea CJ Arad
Florin Galiș este consilier județean în mandatul 2024-2028 și membru al Comisiei juridice a Consiliului Județean Arad. În declarația de interese depusă în mai 2025, acesta menționează și funcția de membru în Biroul Județean al AUR.
La alegerile locale din 2024, Galiș a fost candidatul AUR la președinția Consiliului Județean Arad. A obținut 25.649 de voturi, reprezentând 14%, și s-a clasat pe locul al treilea, potrivit rezultatelor publicate de presa locală.
Cutremur electoral în Texas: Democrații câștigă după aproape 40 de ani un mandat în Senat. James Talarico îl învinge pe candidatul susținut de Trump
Un remorcher turcesc s-a scufundat în Marea Neagră, în apropiere de Neptun. Intervenție dificilă a salvatorilor români
Anterior, a condus organizația municipală PNL Arad și a fost consilier local liberal. Ulterior a trecut prin ALDE și Partidul Neoliberal, înainte de a ajunge în AUR, potrivit unei prezentări a parcursului său politic publicate de Arad Obiectiv.Asociat la A.F.A. Consulting și președinte al Asociației Sufrageria Arădeană
În declarația de interese din 5 mai 2025, Florin Galiș figurează ca asociat la A.F.A. Consulting SRL, cu 100 de părți sociale în valoare totală de 248.000 de lei.
Tot în document declară funcția de președinte al Asociației Sufrageria Arădeană, fără remunerație.
În declarația de avere completată la 27 mai 2025, Galiș a înscris un venit anual de 120.000 de lei din salariul primit de la A.F.A. Consulting și o indemnizație de consilier județean de 1.272 de lei.
El și soția sa au declarat fiecare câte 10.000 de euro din închirierea unui imobil. Soția a mai raportat venituri de 55.000 de lei din activitate psihologică.
La bunuri, documentul menționează un teren intravilan de 800 de metri pătrați și o casă de 400 de metri pătrați în Arad, cu cote de proprietate de jumătate, dobândite prin moștenire în 2003. Familia mai declară un autoturism Citroën DS, fabricat în 2015, bijuterii evaluate la 10.000 de euro și ceasuri de 8.000 de euro.
Prejudiciul total este estimat la aproximativ 2,9 milioane de euro, conform informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Arad.
Șapte mandate de aducere
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Arad au pus în executare, pe lângă cele 14 mandate de percheziție domiciliară, și șapte mandate de aducere.
Cercetările vizează infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată și spălarea banilor. Ancheta se desfășoară sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad.

