George Simion dovedește, încă o dată, că se comportă exact ca un șef de clan interlop încolțit de poliție: își sacrifică pionii fără nicio remușcare. Disperat să ascundă faptul că el este comanditarul real al asaltului mafiot de la Tunari, liderul AUR recurge la cea mai lașă tactică din codul penal: autodenunțurile fabricate. Pune lachei obedienți să iasă public, să mintă și să ia asupra lor fapte extrem de grave, riscând ani grei de pușcărie doar pentru a-i asigura lui o scuză în fața membrilor de partid.
Acest scenariu grotesc scoate la iveală un adevăr pe care puținii săi apropiați refuză să-l accepte: George Simion nu dă doi bani pe absolut nimeni din jurul său. Nu contează loialitatea, nu contează anii de muncă în partid și nici măcar legăturile de sânge. Oricine poate deveni carne de tun. Pentru el, oamenii sunt doar simple unelte. Este dispus să sacrifice pe oricine – de la angajați docili și fondatori, până la propriile rude – dacă asta îl ajută să scape de consecințele propriilor infracțiuni.
Mesajul pentru gașca din jurul său este clar și terifiant. Astăzi a aruncat la înaintare un consilier pentru a-i spăla imaginea; mâine, oricare alt deputat sau membru va fi trimis să facă pușcărie în locul lui. Într-un partid confiscat de un individ dominat de frică și complet lipsit de onoare, singura regulă a jocului este supraviețuirea „Nașului” călcând pe cadavrele propriilor colegi.
