
Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor de petrol din Rusia, a anunțat președintele Volodimir Zelenski, care a descris drept „periculoasă” întreruperea furnizării de informații de către serviciile americane, concomitent cu problemele apărute la internetul prin satelit Star link.
El a declarat că, pentru a respecta solicitările Washingtonului, Ucraina a suspendat timp de trei zile loviturile asupra infrastructurii energetice, în timp ce Moscova a continuat să bombardeze infrastructura energetică ucraineană și să ucidă civili.
Chiar și în această perioadă, a susținut liderul ucrainean, forțele sale au rămas fără avertizările timpurii de la Statele Unite privind lansarea rachetelor balistice rusești.
Președintele a respins și explicația potrivit căreia problemele înregistrate de Starlink ar fi fost provocate de o defecțiune: „Nu a fost o problemă tehnică, a fost o decizie deliberată.”
Sursa: Redacția 4media.info

