Istoricul Marius Oprea, care a fost coleg cu Muraru la IICCMER, îi face acestuia un portret nefardat, arătând cum s-a produs ascensiunea fulgerătoare a acestui tânăr ieșean.
El spune că Muraru este tip serios și foarte organizat și că au lucrat bine împreună, până la un moment în care a apărut incident serios care l-a avut în prim plan pe neo-ambasadorul României la Washington. Oprea povestește:
„Meritul sau vina mea (dacă am vreuna) este că sînt cel care a deschis calea spre putere unui om despre care nu cred că e tocmai potrivit să o dețină. Pe Adrei, la scurt timp după selectarea sa în echipa de tineri cercetători a IICCR, l-am remarcat pentru seriozitate și capacitate organizatorică – tocmai de aceea, l-am ales, dintre toți, să fie director, să-i coordoneze practic pe ceilalți colegi ai săi, în activitatea de cercetare. Am colaborat cu el și m-am minunat de eficiența lui un an și ceva, pînă la un incident care a curmat această colaborare. La finele unei întîlniri cu Constantin Ticu Dumitrescu, fostul președinte al Asociației Foștilor Deținuți Politici, care a avut loc la vechiul nostru sediu, provizoriu oferit de fostul Insitutut Român de Istorie Recentă, Andrei Muraru, fără să realizeze că venerabilul Ticu Dumitrescu, cel care era și președintele Colegiului IICCR se afla în spatele lui, s-a exprimat extrem de ireverențios față de foștii deținuți politici. Nu chiar precum a făcut-o Mădălin Hodor în postarea lui despre ”reeducații” de la Pitești, dar nici foarte departe.
Constantin Ticu Dumitrescu mi-a cerut ulterior să-l dau afară pe Muraru într-un mod imperativ, spunîndu-mi că el nu poate fi ”președinte de onoare” al unei instituții în care un cercetător are o asemenea părere despre foștii deținuți politici, pe care ar trebui să-i respecte. Degeaba am încercat să-i schimb părerea, punînd afirmațiile lui Andrei Muraru pe seama ”tinereții” și impetuozității sale: Ticu Dumitrescu a rămas neclintit. De aceea, a trebuit să-l suspend pe Andrei Muraru din funcție și, discutînd cu el, să-l fac să accepte transferul în calitate de expert la Cancelaria Primului Ministru, cît și să-l anunț că Dorin Dobrincu, proaspăt numit director al Arhivelor Naționale, îi oferă un post de consilier. Sarncțiunea se transforma, practic, în avansare. Dealtfel, prietenul meu, Dobrincu fusese și cel care îl recomandase călduros pe Muraru la angajarea sa la IICCR. Andrei Muraru a acceptat, dar n-am avut de unde să știu cît de tare s-a supărat atunci pe mine, n-a arătat-o niciodată. A colaborat în continuare la IICCR, lucrînd practc ”din afară”, în strînsă colaborare cu noi”.
Ca șef, spune Oprea, Muraru avea obiceiul de a-și „spiona” subalternii și de a „cultiva o camarilă personală și de-ai face pe cei nesupuși voinței sale să plece de la Institut”. Oprea e convins că Muraru se află în spatele deciziei Alexandrei Toader, noua șefă de la IICCMER, de a-l îndepărta din instituție.
Marius Oprea scrie că Muraru și fratele său geamăn, Alexandru, se află sub protecția „grupului de la Iași” din PNL și a lui Relu Fenechiu.
El consideră că numirea sa, la doar 38 de ani, pe un post atât de important, va crea valuri în Ministerul Afacerilor Externe. De-asemenea, istoricul spune că ținta lui Muraru este Președinția.
„Nu știu care a fost locul și rolul lui Andrei Muraru în preluarea PNL-ului de către Klaus Iohannis, în 2014. Preupun că nu unul mărunt, atîta vreme cît, imediat după ce a ajuns la Cotroceni, Iohannis l-a și numit, în 22 decembrie 2014, consiler prezidențial. Atît Andrei, cît și fratele său geamăn, Alexandru, (actual deputat PNL de Iași) erau sub protecția lui Relu Fenechiu și a ”grupului de la Iași” din PNL, care îi concentra pe parlamentarii liberali din estul României și avea o puternică influență în partid. Lucru de care habar n-am avut, atunci cînd îl angajasem, în 2006, la Institut.
Numirea lui Andrei Muraru ca ambasador în Statele Unite, la numai cei 38 de ani, cînd alți diplomați sînt la început de carieră și abia se văd numiți în prima lor misiune măruntă la vreo ambasadă a României, bulversează probabil (ca să fiu elegant) personalul din Ministerul Afacerilor Externe. Pentru ei, se dovedește că truda pentru acest vîrf de carieră e inutilă. Dar dacă cineva își închipuie că tînărul Muraru va fi ”mîncat” de ”cuibul de șerpi” de la MAE, se înșeală: îi halește el pe toți odată, la un mic dejun. Muraru nu e susținut doar de Klaus Iohannis. El, cum îl știu, ”se are bine” cu toată lumea care-i poate folosi: și cu useriștii, și cu liberalii. Spune că l-a trimis în judecată pe torționarul comunist Vișinescu, dar este și cercetător la Institutul ”Elie Wiesel”. E ”echidistant”, cum îi șade bine unui ambasador.
Ca o concluzie, modul în care Andrei Muraru și-a construit pînă acum cariera, căzînd întodeauna în picioare, este un adevărat ”success story”, după expresia lui Ion Iliescu. Îi mai rămîne de cucerit o singură frontieră, în viitorul său luminos: palatul Cotroceni. Numai că are o problemă: funcția nu e una care poate fi obținută prin numire. Iar Muraru are orice, numai charismă nu.”, a încheiat Marius Oprea.
