Patru marinari români sunt blocați de mai bine de șase luni în Strâmtoarea Ormuz, iar cazul lor a devenit o probă de neputință pentru statul român. Potrivit informațiilor disponibile, blocada începută pe 2 martie 2026 a prins în capcană mii de nave și în jur de 20.000 de marinari, iar printre victimele colaterale se află și cetățeni români.
Problema nu este doar una de navigație, ci una de responsabilitate publică. Dacă oamenii aceștia au rămas izolați într-o zonă de conflict, statul ar fi trebuit să știe exact unde sunt, în ce stare se află și ce pași face pentru a-i aduce acasă. În schimb, potrivit informațiilor primite, Ministerul Afacerilor Externe nu știe nimic despre soarta lor și nici nu ar face eforturi pentru a afla. Asta nu mai ține de birocrație obișnuită, ci de absența unei reacții minime a instituției.
Miza politică este clară: când cetățenii români rămân blocați luni întregi într-o zonă periculoasă, iar autoritățile nu oferă răspunsuri, se vede limita reală a discursului despre protecția propriilor oameni. Statul cere încredere, dar nu livrează transparență, presiune diplomatică sau măcar o comunicare credibilă. Într-un astfel de caz, tăcerea nu este neutră. Devine un semn al indiferenței instituționale.
Rămâne de clarificat cine a monitorizat situația, ce demersuri au fost făcute și de ce, după atâtea luni, nu există o soluție vizibilă. Până atunci, cazul celor patru marinari spune limpede altceva: în fața unei crize reale, statul român pare să fi pierdut din vedere tocmai oamenii pe care ar fi trebuit să-i protejeze.
