Elena Lasconi l-a criticat dur pe președintele Nicușor Dan după imaginile din Ucraina în care șeful statului apare aranjându-și șosetele în timpul unei întâlniri oficiale cu Volodimir Zelenski. Reacția ei a fost fără menajamente: „O catastrofă. Suntem de râsul lumii”.
Mesajul nu este doar o mustrare de formă. În politică, asemenea gesturi sunt citite imediat ca semne de disciplină, protocol și respect pentru scena externă. Iar în cazul unui președinte aflat într-o vizită oficială într-o țară aflată în război, fiecare secundă de imagine contează. Tocmai de aceea, episodul a devenit rapid mai mult decât o stângăcie personală: a ajuns o problemă de credibilitate publică.
Critica Elenei Lasconi pune reflectorul pe un punct sensibil pentru Palatul Cotroceni: diferența dintre statutul instituțional și reflexele de om obișnuit. Pentru un președinte, astfel de momente nu sunt tratate ca detalii anodine, ci ca indicatori ai felului în care înțelege funcția. Când apar imagini stângace într-un cadru oficial, ele nu mai pot fi separate de mesajul politic transmis în afara țării.
Dincolo de replica tăioasă, miza este una simplă: felul în care România se prezintă în exterior. Într-un context regional apăsat de războiul din Ucraina, diplomația de imagine nu este un moft. Dacă șeful statului oferă impresia de improvizație, costul îl plătesc instituția prezidențială și, indirect, imaginea României.
Cazul lasă și o întrebare incomodă pentru putere: cât din comunicarea publică a președintelui rămâne controlată și cât ajunge să fie lăsată la voia unor momente care pot deveni rapid penibile? În politică, mai ales la nivel înalt, forma nu e niciodată doar formă. Iar când ea cade prost, consecința este una singură: slăbește autoritatea care ar trebui să transmită exact invers.
