PSD intră luni, 21 septembrie, într-o ședință decisivă a Biroului Permanent Național, convocată de Sorin Grindeanu, pentru a stabili dacă îl susține pe Siegfried Mureșan la funcția de prim-ministru. Miza nu este doar una procedurală. În Parlament, social-democrații trebuie să spună dacă votează învestirea unui guvern condus de un nume pe care, până acum, îl analizează mai degrabă prin calcule interne decât printr-o poziție politică limpede.
Faptul că decizia a fost mutată în conducerea restrânsă a partidului arată o prudență evidentă. PSD nu se grăbește să-și asume public un sprijin sau un refuz, deși nomalizarea este deja pe masă. În astfel de momente, tăcerea nu este neutră: ea spune că partidul își cântărește mai întâi costul politic, abia apoi răspunsul instituțional.
Nominalizarea lui Mureșan obligă PSD să aleagă între două reflexe cunoscute: participarea la stabilitate sau păstrarea unei libertăți de manevră pentru viitor. Dacă susține guvernul, partidul își asumă o formulă politică pe care nu a construit-o singur. Dacă o respinge, trimite un mesaj clar că preferă controlul intern în locul unui test parlamentar direct.
În acest punct, miza reală este transparența. Alegerea nu mai poate fi ascunsă în spatele formulelor generale despre responsabilitate. PSD trebuie să spună dacă vede în nominalizarea lui Siegfried Mureșan o soluție viabilă sau doar un nou episod în jocul de poziționări dintre partide. Pentru electorat, diferența contează: un vot de învestitură ar însemna asumare, iar un refuz arată că partidul își apără mai întâi propriul calcul.
Rămâne de văzut dacă ședința de luni va aduce o decizie clară sau doar o nouă amânare ambalată politic. Într-o perioadă în care partidele vorbesc mult despre stabilitate, exact felul în care răspund la o astfel de nominalizare arată câtă responsabilitate reală își asumă și cât din jocul public rămâne, de fapt, în culise.
