Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Ciprian Teleman de la USR, vine cu o propunere inedită. Acesta susține că în Poșta Română sunt angajați foarte mulți factori poștali, iar odată cu digitalizarea și îmbunătățirea serviciilor aceștia ar trebui pregătiți pentru „altceva”.
Ministrul USR PLUS spune că factorii poștali ar putea deveni asistenți comunitari, existând deja un proiect în acest sens.
„Sunt foarte mulți factori poștali. Trebuie să îi pregătim pentru altceva. Aceștia ar putea fi pregătiți să devină asistenți comunitari. Este un proiect”, a declarat Ciprian Teleman, la Antena 3.
Întrebat ce ar însemna conversia factorilor poștali în asistenți comunitari, Teleman a explicat: „Se întâmplă uneori, un exemplu puțin mai macabru, ca unele persoane să fie găsite decedate în locuință după o perioadă destul de lungă de timp. Ori, avem acești factori poștali care cunosc foarte bine comunitățile și ar putea fi cei care să semnaleze lucruri neobișnuite.”
Poșta Română vrea să-și reducă numărul de angajați. Ar putea pleca acasă 21% din angajatii TESA din sediul central și 13% din personalul administrativ din teritoriu. Directorul general al Poștei, Horia Grigorescu, a declarat, pentru Digi24.ro, că aproape 300 de angajați ar putea părăsi compania, atât prin plecări voluntare, cât și prin concedieri colective. Aceștia ar urma să primească până la 12 salarii compensatorii.