După dezvăluirile apărute în presă despre un posibil rol al directorului SPP, Lucian Pahonțu, în represiunea de la Baricada de la Inter din 21 decembrie 1989, cazul intră într-o zonă și mai sensibilă: memoria martorilor nu se potrivește, iar documentele ajung din nou pe masa CNSAS. Miza nu este doar biografică. Este una politică și instituțională.
Fostul șef-adjunct al Parchetelor Militare din anii ’90, generalul în rezervă Ioan Dan, a fost întrebat despre numele lui Pahonțu și a răspuns scurt: „Eu nu-mi amintesc de numele ăsta, Pahonțu”. Formula lui nu clarifică nimic esențial, dar arată cât de fragilă rămâne, după atâția ani, reconstrucția responsabilităților din decembrie 1989.
În paralel, CNSAS a primit noi documente după apariția informațiilor din presă. Asta înseamnă că subiectul nu s-a închis și că verificările continuă. Pentru statul român, problema este veche și incomodă: cine a făcut ce în zilele represiunii, cine a știut, cine a acoperit și cine a rămas în poziții de influență fără o clarificare publică solidă.
O moștenire care nu se stinge
Baricada de la Inter rămâne unul dintre momentele cele mai încărcate ale Revoluției, iar orice nouă piesă de dosar redeschide discuția despre felul în care instituțiile au gestionat adevărul istoric. Dacă documentele vor confirma sau nu informațiile apărute în presă, rămâne de clarificat. Dar simplul fapt că apar noi acte, după decenii, spune suficient despre cât de neterminat este încă acest dosar al statului român.
Miza politică este limpede: nu vorbim doar despre trecut, ci despre credibilitatea instituțiilor care ar fi trebuit să-l lămurească demult. Când nume grele din sistem rămân în ceață, iar documentele reapar abia sub presiunea publică, încrederea nu are cum să crească. Iar pentru un stat care încă se judecă, la propriu și la figurat, cu propriile răni din 1989, asta este o problemă de fond, nu de detaliu.
