Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că PSD nu a dorit să „alimenteze” nemulţumirea minerilor din Valea Jiului care nu şi-au primit salariile și a explicat ce îşi doreşte de la PSD, menţionând printre altele întoarcerea la „bunul simţ” al lui Ion Iliescu şi organizarea de pe vremea lui Liviu Dragnea.
„Vreau să vă zic un lucru. Ce-mi doresc eu de la PSD. Să ştiţi că îmi doresc acel echilibru, bun simţ şi acea întoarcere la oameni pe care a avut-o Ion Iliescu. Să ştiţi că îmi doresc şi profesioniştii pe care i-a adus Adrian Năstase în partid, înapoi. Îmi doresc şi aerul ăla de tinereţe şi de oameni noi aduşi de Victor Ponta, îmi doresc şi organizarea foarte bună a partidului pe timpul lui Liviu Dragnea, şi, nu în ultimul rând, îmi doresc şi diplomaţia pe care a avut-o Mircea Geoană”, a afirmat Marcel Ciolacu duminică seară, la Antena 3.