Premierul demis Ilie Bolojan a ocolit, luni, o întrebare simplă și incomodă: de ce statul român nu își plătește la timp olimpicii?
Subiectul a apărut în contextul rezultatelor obținute de David Popovici la Campionatul European de înot de la Paris, unde sportivul a cucerit două medalii de aur. În locul unui răspuns clar despre restanțele statului față de sportivii medaliați, Bolojan a evitat tema. Iar tăcerea spune mai mult decât ar vrea guvernul.
Nu este vorba doar despre bani, ci despre felul în care statul își tratează performanța. Când vine vorba de fotografii, discursuri și capital politic, autoritățile sunt rapide. Când trebuie să plătească, explicațiile dispar. Aici stă miza reală: un stat care se laudă cu rezultatele sportivilor săi, dar nu pare capabil să le onoreze nici măcar premiile cuvenite.
Întrebarea rămâne aceeași și este una politică, nu doar administrativă: cine își asumă această întârziere și de ce nu există o lămurire publică? În astfel de situații, lipsa de transparență sapă mai adânc decât restanța în sine. Ea transmite că performanța e bună pentru imagine, dar nu și pentru obligațiile statului.
În fond, cazul pune sub semnul întrebării raportul dintre propaganda succesului și responsabilitatea concretă. Iar pentru un guvern care se sprijină pe imaginea de disciplină și eficiență, refuzul de a răspunde exact la o asemenea întrebare este o slăbiciune politică, nu o simplă ezitare.
