Greenpeace cere Ministerului Mediului să pună pe masă hărțile GIS pentru cele 1,9 milioane de hectare de arii protejate cartografiate în ultimii trei ani și o acuză pe Diana Buzoianu că le ține ascunse. Organizația susține că ministra a scos în dezbatere propuneri pentru zonele de protecție strictă, dar a lăsat în urmă documentele care ar trebui să arate exact ce suprafețe sunt vizate.
Mesajul ONG-ului este direct: fără hărți, dezbaterea despre ariile protejate rămâne incompletă, iar deciziile se iau pe bază de fragmente, nu pe date clare. Asta ridică o problemă politică serioasă. Într-un dosar care afectează aproape două milioane de hectare, transparența nu e un detaliu tehnic, ci condiția minimă pentru a evita suspiciunea că regulile sunt scrise înainte să fie înțelese de public.
În paralel, președintele Nicușor Dan a trimis la reexaminare Legea ariilor protejate, semn că subiectul nu este nici pe departe închis. Decizia redeschide disputa exact într-un moment în care ministerul este presat să explice cum delimitează aceste zone și ce impact real vor avea noile reguli asupra protecției mediului, dar și asupra proprietarilor, autorităților locale și investitorilor.
Problema nu este doar una de procedură. Când administrația vorbește despre protecție strictă, dar nu clarifică suficient bazele cartografice ale deciziei, lasă loc pentru blocaje, contestări și acuzații de opacitate. Iar într-un domeniu în care orice metru pătrat contează, lipsa de claritate se întoarce rapid împotriva statului.
Din acest punct, miza politică e limpede: cine controlează informația controlează și ritmul reformei. Fără publicarea completă a hărților și fără explicații coerente, dosarul ariilor protejate riscă să rămână exact ce nu ar trebui să fie — un exercițiu de putere prezentat ca reglementare tehnică.
