Traian Băsescu critică dur felul în care guvernul încearcă să gestioneze scăderea debitului Dunării și alimentarea centralei de la Cernavodă. Fostul președinte spune că soluțiile discutate acum nu rezolvă problema de fond, ci doar o amână. În opinia sa, reacția autorităților este una de avarie, nu de strategie.
„Este o improvizație”, spune Băsescu despre operațiunea prin care barjele ar urma să fie scufundate în Dunăre. Mesajul său lovește direct în capacitatea actualei guvernări de a lua decizii previzibile într-o criză care, potrivit lui, nu a apărut peste noapte. El susține că autoritățile știau încă din 1990 că era necesară o dragare de amploare pe Dunărea Veche.
Asta schimbă miza discuției. Nu mai este vorba doar despre un episod tehnic, ci despre felul în care statul a ales, ani la rând, să împingă problema înainte până când a devenit urgentă. Când soluțiile vin târziu și sub presiune, costul îl plătesc instituțiile, economia și, în final, cetățenii care depind de funcționarea stabilă a infrastructurii energetice.
Critica lui Băsescu pune sub semnul întrebării nu doar improvizația prezentului, ci și lipsa de continuitate a deciziilor publice. Dacă avertismentele existau de decenii, iar intervențiile serioase au fost tot amânate, atunci discuția nu mai este despre un singur ministru sau o singură măsură. Este despre reflexul politic de a administra crizele din mers și de a numi asta soluție.
În cazul Dunării, graba poate produce mai multă dezordine decât răspuns. Iar asta lasă în urmă o întrebare simplă, dar incomodă: câte probleme trebuie să ajungă la limită până când statul începe, în sfârșit, să le trateze ca pe niște priorități reale?
