Ion Cristoiu a lansat o ipoteză care agită deja culisele politice: Ilie Bolojan ar urma să fie schimbat până la sfârșitul lunii august, iar în locul lui ar putea apărea un guvern condus de Eugen Tomac. „O să-l schimbe până la sfârșitul lunii august”, a spus jurnalistul, adăugând că ar putea fi vorba despre „guvernul ultimei șanse”.
Mesajul nu este doar o speculație de televiziune. El pune reflectorul pe fragilitatea majorității și pe felul în care puterea își negociază supraviețuirea de la o săptămână la alta. Dacă scenariul se confirmă, schimbarea nu ar însemna doar înlocuirea unui premier, ci o nouă demonstrație că stabilitatea politică rămâne mai degrabă un slogan decât o realitate.
Eugen Tomac a mai fost vehiculat anterior pentru funcția de premier, iar readucerea numelui său în discuție arată că marile partide nu au închis deloc jocul intern. În locul unei linii clare de guvernare, apare din nou logica improvizației și a soluțiilor de avarie. Iar asta spune mult despre încrederea redusă în capacitatea actualei formule de a rezista.
Miza politică este limpede: cine controlează Palatul Victoria în următoarele luni și cu ce majoritate. În asemenea momente, nu se discută doar despre persoane, ci despre cine își poate păstra accesul la decizie, la resurse și la calendarul politic. Dacă schimbarea vine atât de repede, ea va arăta că guvernarea actuală nu mai inspiră nici răbdare, nici coeziune.
Pentru cetățeni, rămâne aceeași problemă veche: guverne care se anunță ca salvări și ajung să arate ca niște rearanjări de ultim moment. Iar când viitorul executiv este discutat deja ca „ultima șansă”, semnul nu este de forță, ci de uzură.
