Curtea Constituțională a respins miercuri sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea care permite primăriilor să acorde stimulente financiare pentru instalarea centralelor individuale pe gaz. Decizia lasă în vigoare o măsură pe care șeful statului a contestat-o ca fiind neconstituțională.
Miza politică este limpede: statul local primește din nou un rol în susținerea unei soluții energetice care, în mod normal, ar trebui discutată și din perspectiva tranziției către sisteme mai puțin poluante. În locul unei orientări ferme și consecvente, rămâne o formă de compromis care prelungește sprijinul pentru centralele de apartament pe gaz încă doi ani.
În plan instituțional, verdictul CCR arată și limita influenței prezidențiale atunci când legea are susținere suficientă în Parlament. Nicușor Dan a încercat să blocheze actul normativ, dar Curtea nu i-a dat dreptate. Pentru public, asta înseamnă că dezbaterea despre cine finanțează, ce finanțează și pentru cât timp nu este închisă, ci doar mutată mai departe, în zona executării și a responsabilității politice.
Legea favorizează o soluție rapidă, ușor de înțeles electoral, dar ridică semne de întrebare asupra direcției asumate de autorități. Dacă primăriile sunt chemate să susțină astfel de instalări, rămâne de clarificat cât de coerentă mai este politica publică în raport cu obiectivele de mediu și cu modernizarea reală a locuințelor. În astfel de cazuri, discursul despre reformă se lovește de nevoia partidelor și a administrațiilor de a livra beneficii imediate, chiar cu prețul amânării unor soluții mai dure, dar mai sustenabile.
Pe scurt, CCR a închis un conflict juridic, nu și unul politic. Iar decizia confirmă încă o dată că, în România, miza reală nu este doar legalitatea unei măsuri, ci felul în care statul alege să-și amâne propriile schimbări.
