Prin anunțul privind consultările de la Cotroceni, Nicușor Dan pare să fi trasat o linie periculoasă în interiorul sistemului judiciar, împărțind implicit Justiția României în două categorii: magistrații „buni”, care vin la Palatul Cotroceni și trebuie protejați, și restul, lăsați în afara cercului de legitimitate prezidențială.
Președintele afirmă că a primit „sute de pagini de materiale relevante” de la magistrați și că va discuta, în spatele ușilor închise, doar cu cei care s-au înscris în audiență. Jurnaliștii sunt excluși, iar identitatea expeditorilor este secretizată. Concluziile vor fi prezentate ulterior de șeful statului, într-o conferință de presă, filtrate și interpretate exclusiv de Administrația Prezidențială.
Mesajul transmis este clar: există o Justiție „validă”, reprezentată de magistrații care ajung la Cotroceni, și o Justiție „problematică”, despre care se vorbește, dar care nu participă. În loc să acționeze ca garant al independenței Justiției, Nicușor Dan își asumă rolul de arbitru al „magistraților acceptabili”, promițând confidențialitate și protecție doar pentru unii.
Această abordare ridică o problemă gravă de principiu: într-un stat de drept, președintele nu selectează magistrații „buni” și nu construiește adevărul instituțional în spatele ușilor închise. Justiția nu se repară prin audiențe discrete și sinteze anonime, ci prin reguli clare, transparență și asumare publică.
În loc să unească un sistem aflat în criză, Nicușor Dan riscă să-l fractureze și mai mult, legitimând ideea că dreptatea depinde de cine are acces la Cotroceni.
