Deputatul AUR Dan Tanasă critică dur faptul că UDMR continuă să fie un actor-cheie în structurile de conducere ale statului român. Într-o declarație radicală, acesta afirmă că România ar fi „singura țară din lume condusă de un ONG”, acuzând guvernanții că permit unei organizații minoritare să influențeze decizii strategice la nivel național.
„Un ONG controlat din exterior care controlează finanțele țării”
Tanasă susține că UDMR, deși participă la guvernările post-1990, nu este un partid politic, ci o asociație înregistrată juridic ca ONG. În viziunea sa, faptul că această formațiune ar avea acces la poziții care decid bugetul, direcțiile strategice ale statului și chiar reprezentarea în Consiliul Suprem de Apărare a Țării reprezintă o anomalie instituțională creată și tolerată de guvernele succesive.
„O asociație care reprezintă o minoritate dictează viața majorității. Demențial!”, afirmă deputatul.
Acuză guvernarea că a cedat pârghiile puterii
Tonul critic vizează direct guvernele care, în ultimele decenii, au oferit UDMR funcții-cheie în schimbul unor majorități parlamentare fragile. Tanasă acuză executivul actual că perpetuează același sistem de dependență politică, în care formațiunea maghiară devine arbitru al deciziilor bugetare și legislative.
Acest mecanism creează, potrivit lui, un dezechilibru democratic grav, în care interesele minorității prevalează asupra celor ale majorității.
Controlul asupra deciziei naționale – un punct sensibil
Cea mai dură critică vizează accesul UDMR în zone sensibile ale statului:
- finanțele publice, prin ministere și agenții influente
- formarea guvernelor, prin negocieri decisive
- CSAT, unde participarea este interpretată drept un „abuz politic”
Criticii guvernării afirmă că acest model de distribuire a puterii nu ar exista în nicio altă țară din UE.
O întrebare incomodă pentru guvernanți: cine conduce de fapt statul?
Declarația lui Tanasă aduce în prim-plan tema veșnic fierbinte a influenței politice neproporționale. De ce guvernele acceptă această situație?
Răspunsul pare să fie lipsa de stabilitate politică: coalițiile se fac cu orice cost, chiar dacă prețul este cedarea unor pârghii de putere către entități care nu reprezintă electoral majoritatea românilor.
Concluzie
Indiferent de cât de radical este discursul lui Dan Tanasă, tema ridicată rămâne una profund politică: cum a ajuns România să depindă sistematic de o organizație minoritară pentru a fi guvernată?
Criticile scoat în evidență slăbiciunea partidelor mari și incapacitatea guvernanților de a construi majorități fără compromisuri care pun sub semnul întrebării echilibrul democratic.
