
Prim-vicepreședintele AUR, ing. Marius Lulea, avertizează că actuala politică valutară a României distruge economia națională, favorizând importurile și descurajând producția internă. „Cursul de schimb trebuie lăsat liber. În prezent, printr-un leu artificial de puternic, subvenționăm importurile și distrugem agricultura și producția românească”, a declarat Lulea.
Potrivit acestuia, menținerea artificială a monedei naționale stabile „nu reflectă realitatea economică și creează o iluzie a prosperității”, în timp ce sectoarele vitale — industria, agricultura și construcțiile — pierd competitivitate. „În loc să menținem artificial prețurile la bunurile aduse din afară, ar trebui să sprijinim firmele care produc și exportă. Acestea trebuie susținute prin programe speciale, prin care statul să le ofere capital fără dobândă, pentru a putea crește până la limita pieței externe”, a subliniat Lulea.
El afirmă că statul ar trebui să încurajeze investițiile și munca productivă, nu consumul bazat pe importuri. „România are nevoie de o economie productivă, cu tot mai mulți oameni care muncesc. Creșterea șomajului într-o economie fragilă, cu puțini angajați în privat, mulți bugetari, copii și pensionari, este o greșeală gravă.”
Marius Lulea consideră că soluția constă într-o strategie economică orientată spre exporturi și dezvoltarea capitalului autohton. „Statul trebuie să creeze condiții pentru ca românii să investească aici, în locuințe, afaceri și familii. Dacă vrem o economie puternică, trebuie să o construim pe muncă, producție și investiții reale, nu pe iluzii monetare și importuri subvenționate.”