„Banca Nesimțirii din România” – un rechizitoriu în șase puncte
Economistul Radu Georgescu (CFO Network) acuză Banca Națională a României (BNR) de cheltuieli excesive și netransparente, într-un moment în care executivul invocă austeritatea și noi taxe. Într-o postare publică din 23 august 2025, acesta susține că, după ce a semnalat nivelul salariilor și al beneficiilor din instituție, BNR ar fi reacționat ștergând declarațiile de avere ale angajaților de pe site și minimalizând importanța criticilor.
Lista cheltuielilor invocate pentru „ultima lună” include:
- produse din carne în valoare de 3,3 milioane lei;
- legume și fructe de 105.000 lei pentru vila de protocol BNR din Păltiniș;
- fructe de mare de 68.000 lei pentru aceeași locație;
- mochetă pentru vila de protocol: 583.000 lei;
- înlocuire tâmplărie la vila de protocol: 858.000 lei;
- reparații la restaurantul BNR: 6.148.000 lei.
Autorul afirmă, de asemenea, că:
- salariul Guvernatorului ar depăși pe cel al omologului său de la Federal Reserve (SUA);
- salariile anuale din BNR ar depăși 500 milioane lei;
- angajații ar primi prime de trei salarii nete;
- instituția ar avea peste 200 de directori și șefi de departamente;
- salariul unui director ar ajunge la 50.000 lei lunar;
- în 2025 s-ar fi bugetat 14 milioane lei pentru cheltuieli de protocol.
Notă: afirmațiile îi aparțin lui Radu Georgescu și se bazează, potrivit acestuia, pe consultarea bilanțului BNR și a platformelor publice de achiziții. Redacția a solicitat BNR un punct de vedere; până la ora publicării nu a primit răspuns.
Context: între austeritate și excepții
Din comunicarea guvernamentală rezultă presiuni bugetare, nevoia de reducere a cheltuielilor și creșteri de taxe. În acest cadru, cheltuieli considerabile pentru protocol și modernizări ale unor spații de reprezentare ale BNR ridică întrebări privind oportunitatea, prioritizarea și momentul în care sunt angajate.
BNR are statut și autonomie speciale în raport cu alte instituții publice. Tocmai de aceea, standardele de transparență, justificare a cheltuielilor și raportare proactivă ar trebui să fie cel puțin la nivelul autorităților obișnuite, dacă nu mai ridicate.
Ce rămâne de clarificat
- Sursa și natura cheltuielilor: sunt fonduri din venituri proprii, buget operațional curent sau investiții pluri-anuale?
- Cadrul procedural: achiziții directe, licitații, acorduri-cadru? Cine sunt furnizorii și care au fost criteriile de atribuire?
- Necesitatea operațională: în ce măsură aceste cheltuieli sunt indispensabile funcționării instituției versus activități de protocol?
- Transparența remunerațiilor: grila salarială, bonusurile și numărul pozițiilor de conducere – ce poate fi publicat fără a afecta securitatea operațională?
- Declarațiile de avere: care este regimul juridic aplicabil pentru personalul BNR și ce parte a acestor documente este/nu este publicabilă?
Dreptul la replică este esențial
Afirmațiile de mai sus sunt grave și vizează credibilitatea unei instituții-cheie. BNR are dreptul și datoria de a explica public: să prezinte documentele contabile relevante, contractele de achiziții, justificările tehnice, precum și cadrul legal al remunerațiilor și beneficiilor. O comunicare completă ar putea demonta suspiciunile sau, dimpotrivă, ar confirma necesitatea unor corecții.
Standard minim de integritate: contracte și justificări la vedere
În lipsa unei dezmințiri argumentate, percepția publică va rămâne că standardele din sectorul public nu se aplică uniform. Într-un an marcat de corecții bugetare și taxe crescute, BNR ar trebui să ofere un model de rigoare:
- publicarea listelor de achiziții cu sume, furnizori și justificări;
- explicarea criteriilor de oportunitate pentru cheltuieli de protocol;
- clarificarea regimului declarațiilor de avere și a limitelor legale privind publicitatea acestora.
Concluzie: credibilitatea se apără cu documente, nu cu ironii
Acuzațiile despre opulență în plină austeritate cer răspunsuri verificabile. Note de fundamentare, caiete de sarcini, contracte, rapoarte de audit – acestea sunt argumentele care pot restabili încrederea. Până atunci, bilanțul percepției rămâne nefavorabil: o distanță tot mai mare între discursul despre „strânsul curelei” și realitatea cheltuielilor unei instituții aflate în avangarda sistemului financiar.
