
Președintele USR acuză blocaje administrative: „Dosarul meu nici măcar nu a ajuns în teancul de așteptare”
Dominic Fritz, primarul Timișoarei și liderul USR, a declarat că nu a primit încă cetățenia română, deși dosarul său a fost depus în urmă cu un an.
„Dosarul meu nu a ajuns pe teancul de dosare în așteptare. Nu e o problemă de durată sau birocrație, ci de voință politică”, a spus Fritz într-un interviu acordat lui Radu Tudor.
Oficialul susține că, în mod normal, cetățenia română se obține în 6-12 luni, dar în cazul său procedura a fost blocată încă din primele etape.
Cetățean german, votat de români
Fritz este cetățean german, dar locuiește în România din 2013 și este primar al Timișoarei din 2020. Deși a obținut sprijinul alegătorilor români, accesul său la cetățenie pare îngreunat de factori care țin mai degrabă de contextul politic decât de lege.
USR acuză tratament discriminatoriu
USR consideră că refuzul de a avansa dosarul lui Dominic Fritz este o formă de obstrucție politică, mai ales în contextul alegerilor recente. Fritz este unul dintre cei mai vocali critici ai actualei guvernări, iar tergiversarea acestui proces alimentează suspiciunile de discriminare politică.