Vizita lui Nicușor Dan în Austria nu este o simplă deplasare diplomatică. Este, din ce în ce mai clar, o etapă dintr-un plan de lungă durată, în care România joacă rolul coloniei docile, iar Austria cel al jupânului rafinat care își revendică, rând pe rând, tot ce e valoros. Pădurile au fost tăiate, energia e controlată, băncile sunt deja în mâinile lor, pământurile agricole au fost cumpărate. Ce a mai rămas? Portul Constanța – ultima redută strategică, poarta maritimă a României.
După ce ne-au blocat cu aroganță în Schengen, austriecii revin acum, printr-un discurs prefăcut de parteneriat, ca potențiali „investitori strategici”. Dar nimeni nu explică de ce ar avea nevoie o țară fără ieșire la mare de controlul unui port la Marea Neagră. Răspunsul e simplu și dureros: pentru influență, pentru profit și pentru a-și asigura un avanpost economic și logistic într-o regiune tot mai fierbinte. Iar România, condusă de un președinte fără vot, pare dispusă să plătească acest preț.
Ne întrebăm tot mai des: anularea alegerilor din 2024 a fost despre securitate sau despre securizarea unor interese? Ne-au servit povești despre influențe rusești și pericole imaginare, dar în spatele perdelei de fum, asistăm la cedări în lanț. Portul Constanța, în plină expansiune, cu investiții uriașe făcute de statul român, poate fi pus pe tavă, fără licitații reale, fără control public, sub pretextul unei „cooperări economice regionale”.
România investește. Străinii administrează. Românii construiesc. Străinii încasează. Aceasta este rețeta pe care Austria o aplică de ani buni, cu succes, în tăcerea complice a celor care ar trebui să apere interesul național. Iar Nicușor Dan, apărut în fruntea statului printr-un proces lipsit de legitimitate, pare mai preocupat să-și consolideze poziția în ochii străinilor decât să dea socoteală poporului.
Nu e vorba doar de economie. E vorba de suveranitate. De control asupra celei mai importante infrastructuri logistice a țării. De dreptul României de a decide, nu de a executa. Dacă tăcem și acum, dacă acceptăm ca portul să devină monedă de schimb pentru liniștea unui regim ilegitim, atunci înseamnă că nu mai avem nici stat, nici viitor. Doar stăpâni.
