Lidl, noul centru de distribuție pentru rațiile alimentare în caz de război. Statul român își externalizează reziliența?
Un lanț de supermarketuri private devine piesă-cheie în strategia națională de criză. Ce înseamnă asta pentru securitatea alimentară a românilor?
Alertă discretă, decizie majoră
Fără prea multă mediatizare, autoritățile române au desemnat Lidl drept unul dintre centrele oficiale pentru distribuirea rațiilor alimentare în cazul unui conflict armat sau al unui scenariu de criză națională majoră. Măsura vine în contextul tensiunilor regionale, al invocării constante a „amenințării ruse” și al presiunii UE privind pregătirea pentru situații de urgență.
De la promoții la rații de supraviețuire
Lanțul german de retail va gestiona, potrivit unor surse oficiale, logistica și distribuția pachetelor esențiale – apă, conserve, făină, ulei, medicamente de bază – în caz de război sau calamitate. Statul mizează pe rețeaua extinsă a Lidl și pe infrastructura sa eficientă pentru a compensa lipsurile din sistemul public.
„Este un parteneriat strategic în caz de forță majoră”, spun oficialii.
„Este o externalizare iresponsabilă a siguranței naționale”, replică experții în securitate.
Unde este statul român?
Această delegare a responsabilității către mediul privat scoate la iveală realitatea tristă: statul român nu are capacitate logistică internă pentru a-și proteja populația în caz de război. Depozitele strategice sunt subdimensionate, sistemele de alertare publică depășite, iar planurile de urgență — mai mult pe hârtie.
Critici dure: „O țară NATO care distribuie rații prin supermarketuri”
Decizia a fost ironizată în mediile internaționale, inclusiv în presa germană și austriacă, unde s-a semnalat paradoxul: un stat membru NATO și UE, care își leagă supraviețuirea de o rețea de retail.
„Nu e de mirare că România e vulnerabilă când planurile de criză seamănă cu o campanie de reduceri la ulei și zahăr”, scrie un jurnalist austriac.
Reziliență sau improvizație?
Decizia de a desemna Lidl ca partener în distribuirea rațiilor poate fi văzută ca un semn de adaptare pragmatică. Dar într-un stat slăbit instituțional și cronic nepregătit, ea pare mai degrabă o dovadă de colaps administrativ mascat sub eticheta „eficienței”.
Când siguranța cetățenilor e lăsată în mâinile supermarketurilor, întrebarea nu mai este „dacă” suntem pregătiți, ci „cât de grav am eșuat ca stat.”
