Congresul extraordinar al Partidului Național Liberal, desfășurat sâmbătă, 12 iulie 2025, la Palatul Parlamentului, a consfințit ceea ce mulți critici ai formațiunii anticipau deja: o demonstrație de forță aparentă, dar lipsită de competiție democratică reală. Ilie Bolojan a fost „ales” președinte al PNL cu 976 de voturi, într-un congres la care a fost singurul candidat pentru funcția supremă în partid.
La prima vedere, scorul pare unul confortabil. În realitate, însă, peste 200 de delegați au evitat să-l susțină – într-un vot care, deși secret, vorbește de la sine. Absența unui contracandidat nu indică unitate, ci mai degrabă frică, blocaj intern sau chiar un simulacru de democrație într-un partid care își asumă, cel puțin teoretic, valorile liberale.
Bolojan, președinte fără competiție: un semn de forță sau de slăbiciune?
Faptul că Ilie Bolojan a fost unicul candidat la președinția partidului este simptomatic pentru criza de lideri și de idei care macină PNL de ani buni. Când nimeni nu îndrăznește să conteste conducerea – nici măcar simbolic – nu asistăm la o demonstrație de unitate, ci la un proces de centralizare excesivă a puterii. Candidatura unică devine un semnal de alarmă pentru oricine mai crede în competiția internă ca pilon al vitalității politice.
Mai grav este că Bolojan, deși perceput ca un administrator eficient la nivel local, nu a reușit să mobilizeze o susținere clară și masivă nici măcar într-un partid în care nu a avut adversari. Cele 976 de voturi dintr-un total de 1.200 de delegați indică un sprijin relativ, dar nu entuziast. Restul – peste 200 de voturi neexprimate sau disidente – arată că nemulțumirile există, chiar dacă nu sunt vocalizate public.
Prim-vicepreședinți între merit și aranjamente politice
Pentru cele patru poziții de prim-vicepreședinte au candidat 10 membri ai PNL, între care nume grele din administrația locală și centrală. Învingători au ieșit Cătălin Predoiu, Adrian Veștea, Ciprian Ciucu și Nicoleta Pauliuc. Alegerea acestora reflectă mai puțin meritul individual și mai mult jocurile de culise și negocierile de putere. Predoiu, un veteran al guvernelor PNL, pare să fi fost impus mai degrabă de inerție politică decât de performanțe recente.
Ciucu și Pauliuc aduc o oarecare diversitate în conducere, dar lipsa unei reforme reale în structura partidului face ca numirea lor să pară mai degrabă cosmetizare decât schimbare autentică.
Votul, secret doar pe hârtie
În ciuda declarațiilor oficiale privind un vot secret și democratic, atmosfera din jurul Congresului PNL a fost una de control și conformism. Delegatul care ar fi vrut să voteze împotriva liniei oficiale risca marginalizarea sau excluderea din structurile de partid. Lipsa unei opoziții interne coerente nu înseamnă armonie, ci teamă sau dezinteres față de un proces perceput ca fiind deja decis din culise.
Un nou început sau o stagnare dirijată?
Ilie Bolojan, în discursul său de după alegere, a vorbit despre „resetarea totală” a partidului. Dar cum poate fi resetat un sistem în care nu există niciun mecanism de autoreglare prin competiție reală? Cum poate fi revitalizat un partid care își alege liderul fără adversar, cu un scor care reflectă mai degrabă toleranță decât entuziasm?
Resetarea PNL sub Ilie Bolojan riscă să fie doar o recalibrare a vechilor structuri într-un ambalaj nou. Fără dezbateri ideologice, fără transparență în selecția candidaților și fără o cultură politică participativă, PNL riscă să devină un partid de notari ai deciziilor luate în birouri închise.
Congresul PNL din 12 iulie 2025 nu a fost o celebrare a democrației interne, ci un simptom al crizei profunde prin care trece partidul. Alegerea lui Ilie Bolojan ca unic candidat cu o majoritate relativă reflectă nu doar slăbiciunea adversarilor săi, ci și epuizarea unei elite politice incapabile să se reinventeze.
În lipsa unei reforme reale și a unei competiții autentice, PNL riscă să se transforme într-un vehicul electoral controlat de câțiva oameni puternici și susținut de o bază tot mai apatică. România are nevoie de partide democratice, nu de cluburi închise. Iar un Congres cu un singur candidat nu e democrație – e tăcere organizată.
