Multă vreme m-am abținut să fac aprecieri cu privire la evoluția pandemiei de Covid, cum era și firesc dealtfel, nefiind în branșă am încercat să respect ordinea de drept și starea de fapt creată de întâi stătătorii nației.
De ce scriu aceste rânduri? Pentru că tăcerea te face părtaș la nelegiurire și propriile trăiri sunt cele mai tari probe care te îndeamnă la rațional și în final la acțiune.
În urmă cu ceva vreme, mai exact vre-o trei luni, fiind plecat în delegație câteva zile, primesc telefonul pe care nu și-l doreste nimeni în această perioadă: doi membri ai familiei infectați cu temutul virus, duși la spital, izolați în așteptarea rezultatului care a și confirmat de altfel temerea: pozitiv.
Ca orice om de bună credință chiar dacă am fost sunat abia peste o săptămână de cei care făceau anchetele, împreună cu alți 4 membri ai familiei contacți direcți și doi colegi de serviciu, abandon total și izolare la domiciliu. Din fericire a fost o formă ușoară, după două zile de spital. înapoi acasă și izolare două săptămâni , căci așa scrie la carte.
————————————————————————————————————
- Arafat și Cîțu au decis să închidă afacerile românilor care nu respectă regulile impuse de CNSU
- Ciucă vrea ca Poliția militară să aibă puteri sporite asupra populației civile
-
Ministrul Energiei recunoaște că facturile mari la Energie sunt o escrocherie